Iluzia sufletelor pereche in dragostea romantica

articol de Dr. Ursula Sandner, sursa  https://www.ursula-sandner.com/iluzia-sufletelor-pereche/

Am fost programați de mici să credem că ceea ce ar trebui să căutăm neîncetat în această viață este sufletul nostru pereche, că fericirea supremă ne este dată atunci când întâlnim partenerul „ideal” – acel prinț sau prințesă din basme, și că orice altceva este mai puțin important. De ce?
Dragostea romantică a devenit baza unei adevărate industrii – filmele, romanele, basmele, toate promovează ideea că putem fi cu adevărat fericiți doar atunci când întâlnim „dragostea adevărată”, adică acea persoană de care ne îndrăgostim, care „ne ia mințile” și datorită căreia în organismul nostru se declanșează un cocktail hormonal.

Cumva, ajungem să ne simțim mai puțin valoroși, mai puțin demni dacă suntem singuri, iar dacă suntem într-o relație, chiar să credem la un moment dat că dacă nu facem sacrificii și compromisuri „ca restul lumii”, nu suferim, nu suntem măcinați de gelozie și posesivitate, nu iubim cu adevărat. Dacă îi oferim libertate partenerului, nu ne pasă de el și de relație. Dacă ne dorim timp și pentru noi, dacă dorim să ne ocupăm de proiectele, pasiunile sau hobby-urile noastre, suntem egoiști. Cât de greșit suntem programați și cât de mult suferim din această cauză!

Dragostea romantică devine o capcană în care ne aruncăm entuziasmați cu capul înainte. Întâlnim o persoană care ne face să simțim fluturi în stomac, care ne satisface nevoile și dorințele, care ne schimbă brusc viziunea asupra vieții – dintr-o dată totul capătă sens, culoare, și avem impresia că până acum „am trăit degeaba”. Îl vedem pe partenerul nostru altfel decât este în realitate, îi amplificăm punctele pozitive și le diminuăm pe cele negative iar acest lucru ne întărește iluzia că am găsit acea persoană perfectă care ne completează. La început totul este minunat și suntem dispuși să facem orice pentru a nu pierde acest lucru.

Din acest motiv poate chiar ne căsătorim repede, facem și copii, fără însă a ne cunoaște cu adevărat unul pe celălalt. Apoi, încetul cu încetul pasiunea se stinge și conflictele încep să apară. Suntem dezamăgiți și chiar ne simțim trădați pentru că proiecțiile noastre nu mai pot să ne susțină viziunea ideală pe care ne-am format-o despre partener și relație. Ce s-a întâmplat cu dragostea? Cum de aceasta nu este suficientă pentru a susține o relație pe termen lung?

Dacă nu există compatibilitate la nivel de credințe, valori, stil de viață, un foc de paie nu va încălzi un cămin. Dacă nu îl acceptăm pe partenerul nostru exact așa cum este, dacă nu îl admirăm și nu îl respectăm, vom încerca să îl schimbăm pentru a corespunde mai bine tiparului din mintea noastră despre ce înseamnă bărbatul sau femeia perfectă. Iar de aici vor începe luptele pentru putere, frustrările, reproșurile și chiar jignirile.

Însă nu există bărbatul sau femeia perfectă, iar dragostea romantică, de una singură, nu poate susține o relație. Nu suntem jumătăți care să aibă nevoie de o altă jumătate, nu suntem goi pentru a căuta cu disperare pe cineva care să ne facă să ne simțim într-un final împliniți. Dacă nu ne oferim nouă ceea ce căutăm să ne ofere alții, dacă nu putem să fim fericiți de unii singuri, vom suferi dezamăgire după dezamăgire pentru că nimeni nu poate și nici nu ar trebui să fie „izvorul” nostru nesecat de fericire.  Așteptând acea unică persoană care să ne facă fericiți, vom fi mereu cu un pas în urma fericirii.

Dragostea romantică este ca un drog, mereu tânjim după mai mult. După cum spuneam și în audiobook-ul „Iubește ca o regină”, din cauza faptului că aceasta este asociată cu o dorință aprinsă, euforie, gândire obsesivă, distorsionare a realității, schimbări de personalitate, dependență emoțională și fizică, comportamente nepotrivite sau chiar periculoase, pierderea controlului și schimbări de dispoziție, psihologii au ajuns la concluzia că dragostea romantică este o adicție. Îndrăgostiții înregistrează activitate neurală într-o zonă a creierului care se activează atunci când oamenii consumă cocaină iar persoanele care sunt respinse în dragoste au aceeași activitate neurală precum persoanele dependente de jocuri de noroc, care riscă mari pierderi.

În astfel de condiții nu este de mirare că odată ce dragostea dispare și relația ia sfârșit, nivelul de serotonină, dopamină și adrenalină scăzând, persoana va începe să simtă acel gol interior ca și cum ar fi în sevraj și va porni din nou în căutarea unei noi „iubiri”, repetând poate greșelile din trecut.

Dragostea poate deveni astfel periculoasă, nu doar pentru că suntem capabili să facem lucruri necugetate și să luăm decizii pripite care ne afectează viitorul pe termen lung, ci și pentru că ne face să alergăm după un ideal și să dăm cu piciorul astfel unor șanse reale de a ne clădi o relație cu altcineva cu care am putea fi compatibili, doar pentru că acest altcineva nu corespunde acelui ideal.

Nimeni nu poate să ne completeze, dacă noi ne simțim incompleți. Sufletele pereche sunt o iluzie care nu face altceva decât să ne cauzeze suferință. În realitate, relațiile sănătoase sunt acelea între doi oameni care pot oferi din preaplinul lor, între două persoane autonome și independente care se iubesc în primul rând pe ele însele. Dacă în interior ești „gol”, nu ai ce oferi unei alte persoane, dacă partenerul tău e de asemenea „gol”, nici el nu îți va putea oferi ție ceea ce îți lipsește.

Relațiile sănătoase se bazează pe libertate, pentru ca fiecare să poată fi așa cum își dorește în autenticitatea sa; implică cooperare și colaborare – ai libertatea de a-ți urma calea și a-ți îndeplini visurile însă în același timp te însoțești la drum cu un om care îți desăvârșește fericirea, și de aceea este atât de importantă compatibilitatea și similaritatea despre care vorbeam mai sus. Altfel, partenerii se vor vedea nevoiți să facă sacrificii și compromisuri pentru a salva o relație în care oricum niciunul dintre ei nu se simte liber și fericit.
Relațiile bazate pe „fluturași” și pasiune se destramă odată ce dragostea dispare și, indiferent câte promisiuni și jurăminte ne-am face, ele vor fi în van dacă această dragoste de la început nu este susținută de o viziune comună asupra lumii și vieții, de planuri similare de viitor, de comunicare, onestitate și înțelegere.
Relația perfectă nu există. Partenerul ideal nu există, de aceea se și numește ideal. Însă există relații frumoase și sănătoase pe care le putem crea în viața noastră, relații care se bazează pe prietenie, respect reciproc, acceptare, sprijin, admiraţie și preţuire; dacă suntem dispuși să renunțăm la iluziile romantice cu care am fost bombardați încă din copilărie și dacă ne asumăm responsabilitatea fericirii noastre.
Dr. Ursula Sandner