Când un bărbat și o femeie devin unu, acel ”unu” esti TU (Rumi)

sâmbătă, 30 mai 2015

Singurătatea înseamnă dependență, solitudinea înseamnă independență absolută


singuratate si solitudine 

Singurătatea este o stare de spirit negativă. Solitudinea e pozitivă, în ciuda a ceea ce spune dicționarul. În dicționar, singurătatea și solitudinea sunt sinonime – în viață nu sunt. Singurătatea e o stare de spirit în care îți lipsește constant celălalt. Solitudinea e starea de spirit când ești constant încântat de tine. Singurătatea înseamnă nefericire. Solitudinea înseamnă fericire. Singurătatea este veșnic îngrijorată, îi lipsește ceva, tânjește după ceva, dorește ceva. Solitudinea este o împlinire profundă, o mulțumire extraordinară, fericire, sărbătoare. Singurătatea te descentrează. Solitudinea te centrează, te fixează. Solitudinea este frumoasă. E înconjurată de eleganță, de grație, de un climat de mulțumire fantastică. Singurătatea e cerșetoare; totul la ea e cerșeală și nimic altceva. Nu are grație; de fapt, e urâtă. Singurătatea înseamnă dependență, solitudinea înseamnă independență absolută. Te simți ca și cum toată lumea ar fi a ta, întreaga existență ar fi a ta.

Ei bine, dacă intri într-o relație când te simți singur, îl vei exploata pe celălalt. Celălalt va deveni un mijloc de a te satisface. Te vei folosi de celălalt, și nimănui nu îi place să fie folosit, pentru că nimeni nu se află aici pentru a fi un mijloc pentru altcineva.
Fiecare ființă umană e un scop în sine. Nimeni nu se află aici pentru a împlini așteptările cuiva, fiecare se află aici pentru a fi el însuși. Așa că, ori de câte ori intri din singurătate într-o relație, relația e deja pe dric. E pe dric chiar înainte de a fi început. Copilul s-a născut mort. Relația o să-ți pricinuiască și mai multă nefericire.

Și, ia aminte, atunci când intri într-o relație pentru că ți-o cere singurătatea, persoana cu care legi relația se află în aceeași situație, pentru că nimeni care își trăiește cu adevărat solitudinea nu va fi atras de tine. Tu ești mult prea jos. Cel mult poate să te simpatizeze, dar nu să te iubească. Cel care este în culmea solitudinii poate fi atras de cineva tot solitar.
Așa că, atunci când acționezi după singurătate, dai de o persoană de același tip; dai de propria reflecție. E o întâlnire între doi cerșetori, între doi oameni nefericiți. Iar atunci când se întâlnesc doi oameni nefericiți, fiecare îi pricinuiește celuilalt mult mai multă nefericire decât putea să le pricinuiască singurătatea. La întâlnirea a doi oameni nefericiți, nefericirea nu se adună, ci se multiplică.

Mai întâi fii solitar. Mai întâi bucură-te de tine, iubește-te. Mai întâi fii atât de autentic fericit încât nu contează dacă nu vine nimeni. Ești plin, te reverși. Dacă nimeni nu bate la ușa ta, foarte bine, nu pierzi nimic. Nu aștepți pe nimeni să vină să-ți bată la ușă. Ești acasă – dacă vine cineva, bine, minunat. Dacă nu vine nimeni, tot bine și minunat. Pe urmă intri într-o relație, și intri ca un stăpân, nu ca un cerșetor. Intri ca un împărat, nu ca un cerșetor.
Iar persoana care trăiește în solitudine va fi întotdeauna atrăgătoare pentru altă persoană care își trăiește și ea frumos solitudinea, pentru că cine se aseamănă se adună. Când se întâlnesc doi stăpâni – stăpâni pe ființa lor, pe solitudinea lor –, fericirea nu doar se adună, se multiplică. Întâlnirea lor este o minunată sărbătoare. Și ei nu se exploatează reciproc, nu se folosesc unul de celălalt. Dimpotrivă, devin unul, și se bucură de existența care îi înconjoară.

Doi oameni singuratici se înfruntă întotdeauna, se confruntă. Doi oameni care au cunoscut solitudinea sunt uniți de un interes comun, de un scop înalt, îndepărtat. Ei nu se uită unul la celălalt, ci la ceva mai înalt decât ei. Poate se țin de mână, dar se uită la luna din înaltul cerului. Uneori ascultă împreună o simfonie de Mozart sau Beethoven sau Wagner. Alteori poate stau lângă o cascadă și ascultă muzica sălbatică pe care o cântă apa ce cade în gol.

Nu, două persoane care sunt foarte mulțumite în sinea lor nu încearcă să se folosească una de cealaltă. Dimpotrivă, devin tovarăși de călătorie, se află în pelerinaj. Însă când se întâlnesc două persoane singuratice, se uită una la cealaltă, pentru că sunt permanent în căutare de căi și mijloace de a se exploata una pe cealaltă, de a se folosi una de cealaltă, de a fi fericită una prin cealaltă. Interesul comun pe care îl au de obicei două persoane este sexul. Sexul poate să unească momentan două persoane, întâmplător și foarte superficial. Adevărații îndrăgostiți au un interes comun mai mare. Nu că între ei n-ar exista și sex; exista, dar ca făcând parte dintr-o armonie superioară.

 Iubirea se întâmplă ca parte a unei armonii superioare. Iar atunci când iubirea se întâmplă de la sine, necăutată, negândită, are o calitate cu totul aparte. Este divină, nu mai este umană…
Osho (Bucuria – Fericirea care vine din interior)
 
sursa articol: https://drumuricatretine.wordpress.com/2014/07/13/singuratatea-inseamna-dependenta-solitudinea-inseamna-independenta-absoluta/

vineri, 29 mai 2015

Secretul magnetului inimii



 


„ Iubirea trecută nu este decât o amintire. Iubirea viitoare este un vis si o dorintă. Numai Aici si Acum putem iubi cu adevărat”

Primul Secret
„ Fiecare om care vă caută compania este atras de ceva propriu magnetului dvs.”
De ce unii oameni de abia pot să scape de atractia pe care o generează, în timp ce altii tânjesc după iubire?
De ce vă atrage ca prin magie, un anumit tip de bărbat sau de femeie în timp ce alte tipuri nu?
De ce relatiile dvs. sfârsesc mereu uimitor de asemănător, indiferent cât de mult vă străduiti să schimbati această situatie?
De ce partenerul dvs. nu se poate comporta altfel decât o face, pe termen lung, oricât s-ar strădui?
De ce, oricât v-ati strădui, Universul nu vă dă ceea ce îi cereti cu toate puterile, ba uneori vă oferă chiar contrariul?
Motivul este forta de atractie a magnetului inimii dvs. Ea actionează dincolo de aspectul fizic, educatia, vârsta, limba si starea materială. Această fortă actionează ca un magnet, care are grijă să vă simtiti atrasi sau respinsi de anumite persoane sau situatii, să reactionati sau să rămâneti neinfluentati. În acelasi timp actionează ca un program care face ca toti cei implicati să se comporte exact asa si nu altfel.
Toate reactionează la tot
Sunteti mai mult decât materia pe care o vedeti. Corpul, gândurile si sentimentele dvs. sunt forme de energie care influentează alte forme de energie. Legea de bază a vibratiilor si a rezonantei face ca cele similare sau opuse să reactioneze reciproc, în mod clar. Indiferent cum se petrece fenomenul, îl veti simti si îl veti percepe ca potrivit sau nepotrivit, plăcut sau neplăcut. La aceste sentimente veti reactiona apoi, prin actiuni sau gânduri corespunzătoare.
Nimic nu se întâmplă fără motiv
Fiecare om care se apropie de dvs. si vă influentează emotional, într-un fel sau altul, a fost atras în proportie de 80% de forta magnetului dvs. interior si 20% de anumiti factori externi. Chiar dacă unii oameni sau unele întâmplări vin spre dvs. aparent fără nici o legătură, de fapt există un motiv, numai că, de multe ori, motivul nu este atât de evident. Cu cât întelegeti mai bine magnetul inimii dvs. cu atât mai clar vă apar motivele acestea si veti putea întreprinde o minunată călătorie initiatică prin care să vă autodescoperiti si să-i descoperiti pe ceilalti.
Fiecare contact cu alt om are un sens:
- întăreste  ceea ce există,
- completează ceea ce lipseste,
- evidentiază diferentele,
- ajută la autocunoastere.
Continutul magnetului dvs. constă, în special, din „scene de film” legate de sentimentele dvs. personale. Tot ce ati trăit sau vă doriti să trăiti devine „cinematograful dvs. sentimental”. Oamenii  din jurul dvs. vor percepe sentimentele pe care le puteti manifesta si se vor simti atrasi, respinsi sau indiferenti din punct de vedere sentimental, în functie de sentimentele pe care vor să le trăiască ei însisi ori să le evite.
Ceea ce simtiti si modul în care simtiti vă determină Charisma. Atrageti oamenii care caută exact asa ceva.
Pe cine atrageti si de ce
Nu atrageti automat oamenii care vi se potrivesc, ci pe aceia cărora le-ar fi necesar ceea ce radiati. Elementele din magnetul dvs. care atrag sau resping alti oameni, sunt în special următoarele:
- experientele plăcute si neplăcute ale dvs. si ale altor oameni, în măsura în care acestea au  fost preluate de mintea dvs.
- asteptările, consideratiile si preocupările  dvs. precum si cele ale altor oameni.
- dorintele, ideile, obiectivele si deciziile dvs. interne.
- esenta reală a fiintei dvs.
Dacă Charisma ar fi generată numai de esenta reală a fiintei dvs., ati atrage în viata dvs., rând pe rând numai oamenii si evenimentele perfect compatibile. A putea deosebi Charisma ce iradiază din esenta reală a fiintei dvs. de toate celelalte influente, este unul din cele mai mari daruri pe care vi le puteti face dvs. însivă.
Magnetul masculin si cel feminin
Secretul Charismei masculine si feminine este o cheie foarte valoroasă pentru orientarea proprie în căutarea unui partener si în viata de cuplu. Fiecare bărbat are în sine părti feminine si fiecare femeie poartă în sine elemente masculine. Sunt considerate preponderent feminine: sensibilitatea, diplomatia, preocuparea fată de altii, empatia, interesul social, abilitătile interpersonale si de integrare. Printre calitătile considerate preponderent masculine se numără: ratiunea, logica, dominatia, spiritul de actiune, exercitarea puterii, urmărirea obiectivelor si deciziilor transante. Bărbatul si femeie caută, inconstient, să devină „un întreg”, adică să primească acele elemente care le lipsesc. Nu există bărbat care are exclusiv însusiri masculine si nici femeie care să fie exclusiv feminină.
În functie de cât considerati ca fiind părti masculine sau feminine în magnetul dvs., veti influenta gradul de masculinitate sau feminitate al partenerului pe care îl atrageti.
Paradoxul „femei puternice” – bărbati slabi”
Multe femei independente si „stăpâne pe situatie” se confruntă cu un fenomen ciudat la bărbatii cu care vin în contact: sunt admirate si respectate dar, în acelasi timp, pare că unii bărbati resimt o teamă inexplicabilă fată de ele si nu se încumetă să se implice prea mult într-o relatie. Motivul este că un bărbat se simte, pe de o parte, atras de aceste însusiri, care îi lipsesc, dar pe de altă parte, ar vrea să se simtă „mascul” lângă o femeie. Acest lucru îi reuseste cu atât mai putin cu cât femeia manifestă mai multe elemente masculine. În acelasi timp, femeia doreste ca bărbatul să fie sentimental,  dar nu îl poate considera ca „ bărbatul potrivit”, dacă acesta trăieste prea mult din sentimente.
Cazul opus: dacă un bărbat este sensibil, dispus să facă compromisuri, diplomat, îsi manifestă grija si interesul în bunăstarea altora, atunci magnetul său radiază multe elemente ale însusirilor feminine. În felul acesta, generează o atractie din partea acelor femei care caută tocmai aceste energii feminine, pentru că lor le sunt proprii multe însusiri masculine.
Al doilea Secret
„ Ceea ce atrageti permanent vă arată, ca o oglindă ce se găseste în magnetul dvs. interior, pentru a putea să vă reorientati mai bine”.
„Oglindă” nu vrea să însemne că fiecare om pe care l-ati atras ar fi ca dvs. Vrea să însemne că cealaltă persoană se adresează acelui „ceva” care se găseste în magnetul dvs. interior. Multi din cei care au auzit de principiul oglinzii, desi presupun că este corect, renuntă totusi să îl mai aplice după câteva încercări, pentru că nu pot recunoaste conexiunile. Uneori pare să functioneze, alteori nu.Motivul este că „oglinda” nu reflectă, pur si simplu, ceea ce sunteti. Vă arată mult mau mult!
Magnetul inimii dvs. actionează în patru moduri: el atrage similitudinile, contrastele, respingerile sau „o minune”.
 Dacă ati atras în viata dvs. un om cu care descoperiti că aveti multe în comun, acest fapt este plăcut si întelegeti imediat de ce v-ati găsit unul pe celălalt. Asemănările dau senzatia de familiar, iar familiaritatea creează un sentiment de sigurantă, securitate si pace – sentimente după care tânjesc majoritatea oamenilor. Observati în celălalt ceva ce vi se aseamănă si, în acelasi timp, simtiti iubire si afectiune pentru ceea ce observati. Si, pentru că vi se aseamănă, nu simtiti numai iubire pentru celălalt, ci si iubire de sine. Vă recunoasteti si vă regăsiti în persoana de lângă dvs. Acesta este primul efect al oglinzii.
Atunci când un om pe care l-ati atras este deosebit de dvs. în multe privinte, probabil că vă întrebati de ce v-ati apropiat. Pentru această atractie, există două motive. O astfel de persoană poate reprezenta o minunată completare a calitătilor dvs. sau poate fi o permanentă provocare.
De fiecare dată când constatati o deosebire fată de celălalt om, simtiti unde vă situati dvs. Si de fiecare dată, vă puteti decide pe ce cale ati dori să vă dezvoltati, adăugând, astfel, încă ceva la forta dvs. lăuntrică.
Dacă ceva – un anume tip de om sau o anumită situatie – reapare permanent în viata dvs., desi nu doriti, acest lucru este pe de o parte agasant, dar pe de altă parte, este perfect pentru a întelege care este problema  cu magnetul dvs. interior, care cauzează toate acestea. Repetările nedorite reprezintă cel mai bun ghid. Iată de ce atrageti deosebit de puternic ceea ce respingeti, deoarece acest lucru trezeste sentimente si perceptii puternice. Acestea constituie continutul magnetului dvs. interior, de care alti oameni se simt atrasi.
Cu fiecare gând sau sentiment, prin care vreti să refuzati sau să condamnati pe cineva, magnetul dvs. interior începe să le atragă tot mai tare tocmai pe acestea.
De fiecare dată  când în viata dvs. apare ceva ca o minune, acest fapt zdruncină ceea ce credeati până atunci despre dvs. si despre viata dvs. Încercati să întelegeti minunea, însă aceasta nu se lasă deslusită. Puteti să o percepeti numai ca pe un dar. Este posibil ca exact în acest moment să simtiti cât de mult vă iubeste Universul. Chiar dacă nu întelegeti imediat, totusi ceva din magnetul inimii dvs. a declansat această minune. Minunile apar atunci când ne luăm mâna. Când încetăm să luptăm pentru ceva care credeam că trebuie să-l rezolvăm neapărat, se întâmplă adesea ceva total neasteptat. Pare o minune, dar a fost în aceiasi măsură atras de magnetul interior al inimii. Unul din cele mai frumoase exemple este minunea iubirii. Aparitia iubirii între oameni se poate întâmpla numai atunci când nu este voită. Controlul împiedică manifestarea iubirii. Dacă vă luati mâna cu adevărat, faceti loc iubirii unui alt om pentru dvs.,  dar si iubirii de sine.
Al treilea Secret
„ Claritatea dvs. atrage din haosul numeroaselor posibilităti tocmai pe acei oameni si acele evenimente care vi  se potrivesc.”
Realitatea care vă înconjoară este plină cu infinit  mai multe posibilităti si lucruri decât vă puteti da seama sau închipui. Mai pe scurt: există de toate. Orice fel de om, orice fel de comportament. Cel mai bun lucru pe care-l puteti face pentru dvs. este să vă lămuriti cu claritate care este ideea dvs. de viată si să vă simtiti că sunteti pe calea spre un viitor perfect.
Ce fel de oameni veti atrage, cel mai probabil, dacă încă nu aveti o idee clară despre viata dvs.?
# Oameni care nu au nici ei o idee clară despre viata lor.
# Oameni cărora li se pare perfect că nu aveti o idee despre viată, deoarece astfel vă va fi usor să vă integrati în ideea lor despre viată.
# Pe nimeni, deoarece dacă ati trecut deja prin primele două cazuri, nu mai permiteti nimănui să se apropie.
Când este vorba despre realizarea propriului viitor, adesea se spune că puterea gândurilor, dorintelor si conceptiilor dvs. functionează ca un magnet, care atrage oameni si evenimente în realitatea dvs. personală. Este adevărat, dar nu numai gândurile sunt cele care actionează, ci si  sentimentele dvs. care sunt strâns legate de anumite gânduri. Gândul este numai cheia de contact. Adevăratul motor sunt sentimentele.
Un gând frumos fără un sentiment potrivit,  este ca o floare fără apă. Pierde rapid din fortă si frumusete. Iar, dacă nu mai este frumos, nu-l mai băgati în seamă.
Cel mai bun lucru pe care îl puteti face, pentru a permite ca sentimentele reciproce să înflorească, este să nu întreprindeti nimic special. Sentimentele au nevoie de spatiu si de timp.
Al patrulea Secret
„ Izvorul a tot ce căutati se găseste în magnetul dvs. interior. Izvorul este tot ce simtiti.”
Indiferent ce ati căuta la alti oameni, purtati deja în dvs. acel ceva, căci, în fond, ce căutati înainte de toate? Sentimente! Sentimentul de securitate, sentimentul de a fi iubit, sentimentul de bogătie,  sentimentul de libertate, sentimentul de a face parte dintr-o familie, sentimentul de a avea succes...Nimeni nu vă poate da un sentiment. Poate doar să trezească un sentiment în dvs. Dar este sentimentul dvs. produs de dvs.  Omul de lângă dvs. este numai un dar care vă ajută la aceasta. Cunoasterea acestei deosebiri reprezintă cheia. Vă eliberati din clipa în care recunoasteti că sentimentele proprii vă apartin numai dvs., că nu există nici măcar un sentiment pe care vi-l poate da sau lua altcineva. Nimeni nu vă poate da iubire, fiindcă iubirea se află deja în dvs.  Stiti deja asta. Observati un animal sau o plantă sau orice altceva în natură, care vă impresionează. Simtiti iubirea din dvs.? Priviti o fotografie cu un copil fericit? O simtiti? Nu primiti nimic si totusi o simtiti. Este aceiasi iubire pe care o simtiti când un om iubit se găseste efectiv lângă dvs.
Când oamenii caută anumite sentimente, dar nu fac nimic spre a ajunge la trăirea dorită, sau dacă trăiesc multă vreme fără iubire, încep uneori să-si dezvolte un comportament pe care altii vor socoti ca fiind ciudat sau deconcertant. În final, acesta este, de fiecare dată, un strigăt după iubire. „Am succes, sunt harnic, sunt frumos, sunt inteligent, am o situatie, am o casă.” Cu cât mai mult se străduieste cineva  să le arate altora aceste lucruri,  cu atât mai tare strigă: „ Vă rog iubiti-mă! Vă rog, iubiti-mă!” Altii nu au succes pe această cale si încearcă să se victimizeze: „ Sunt bolnav, sunt sărac, sunt slab, nu-mi merge bine. Vă rog priviti-mă! Vă rog, iubiti-mă!
Acest mod de a dori să primesti din partea altora sentimente frumoase este istovitor pentru toti cei implicati.
Când aveti o problemă cu un om, nu-i puteti schimba acestuia problema. Dar vă puteti schimba propria problemă. Si este posibil ca în acest fel să dispară si problema lui.
„ Nu uitati că cea mai bună relatie este aceea care trece peste nevoia de a fi necesari unul altuia în iubirea dvs. reciprocă.” - Tenzin Gyatsco -
Al cincilea Secret
„ De fiecare dată când simtiti un simbol în magnetul inimii dvs. tineti în mână cheia magică pentru o schimbare”
Credinta într-un anumit simbol sau ritual comportamental poate reprezenta un tip de „programe” puternice, care actionează independent în magnetul dvs. interior. O astfel de credintă poate sprijini ceea ce doriti să realizati, dar poate si bloca total această realizare.
Obiecte simbolice: Ce îmbrăcăminte poartă cineva? Cum îsi aranjează casa? Ce meserie are? Ce masină conduce? Ce mărci de produse utilizează?
Toate aceste simboluri pot dezvălui ceva despre omul respectiv. A evalua pe cineva în functie de ele, ar putea însemna să-i evaluezi trecutul. Si atunci, veti vedea în gând un alt om decât cel pe care îl aveti în fata dvs. Bazati-vă mai bine pe ce simte inima.
Gânduri simbolice: Există nenumărate gânduri simbolice gresite despre iubire, idei care pot programa magnetul inimii cu o fortă de respingere. Iată câteva exemple:
# Pentru iubire trebuie să lupti. Trebuie să-l convingi pe celălalt.
# Iubirea cere folosirea intensă de simboluri ale afectiunii.
# Timpul este scurt. Dacă nu te grăbesti să primesti mărturisirea personală a celuilalt, îl pierzi.
# Spre a-l convinge pe celălalt este nevoie de trucuri creatoare. Numai cel mai istet primeste iubire.
# Cei buni sunt deja luati. Dacă el mai este liber, trebuie să mai aibă vreun cusur.
# Iubirea, durerea, emotia si drama merg împreună. Li se zice „fluturi”. Dacă acestia lipsesc, nu e iubire. Într-adevăr, senzatia de „fluturi” este aceiasi cu teama de a pierde. „Oare sunt iubit cu adevărat?”
Sensul fiecărui simbol, creat de tine în mod inconstient, constă în final în a-l da la o parte si în a te elibera de el. Vă puteti inventa, în mod constient, noi simboluri si le puteti asocia cu sentimentele pe care le doriti în magnetul dvs. interior. În acest caz, simbolurile vor deveni un ajutor pentru a vă reaminti ce doriti să simtiti.
Al saselea Secret
„ Oamenii de lângă dvs. se comportă rareori asa cum vreti, si adesea asa cum vă temeti că o vor face.”
Suntem interconectati. Toti suntem legati între noi. Asa suntem construiti. Este o lege a naturii. Un om cu care sunteti în contact simte ceea ce simtiti si gânditi dvs. Ati avut de multe ori ocazia să constatati personal faptul că această lege „a rezonantei” chiar functionează independent de distantă vă gânditi la un om si, aproape imediat, vă contactează. Stiinta este pe cale să descopere si să explice aceste lucruri, stiute din vechime, încadrându-le în tema „neuroni în oglindă”. Pe scurt, savantii sunt în curs de a demonstra că elemente din celulele corpului nostru actionează ca emitători si receptori si intră în comunicare cu celulele altor oameni. Atunci când ceea ce spuneti sau faceti nu corespunde cu ce gânditi si simtiti, alte persoane vor percepe acest lucru ca un comportament incoerent si confuz. Rezultatul este neîncrederea si distantarea. Atunci când sentimentele si faptele corespund, alti oameni le vor percepe ca autentice, integre si „reale”. Urmarea e încrederea si apropierea. Magnetul inimii este complet autentic. El radiază sentimentele dvs. Dacă gânditi ceva, dar simtiti contrariul, în final se va întâmpla ceea ce simtiti.
Atunci când aveti cu cineva o relatie strânsă sau intimă, nu există secrete adevărate. Este posibil să nu-i dati unele informatii, dar nu-l puteti împiedica pe celălalt să perceapă sentimentele din magnetul inimii dvs. A-i dezvălui unui alt om secretul cel mai mare pe care îl ai poate reprezenta una dintre cele mai mari dovezi de încredere si poate să aibă ca efect schimbări mari în relatia dintre cei doi. Este nevoie de curaj, deoarece trebuie întâi să-ti analizezi singur secretul si să nu te condamni din cauza lui. Un lucru este sigurchiar dacă pare riscant, curajul într-o relatie va fi răsplătit în final.
Priviti în interiorul dvs. Ajutati-l si pe partenerul sau iubitul dvs. să privească înăuntrul lui. Acolo se poate găsi o mare durere. De aceea fiti prudenti si iubitori, atât fată de dvs. cât si fată de celălalt.
Al saptelea Secret
„ Cea mai puternică dintre toate fortele magnetului dvs. interior este iubirea pentru propria dvs. viată”
Iubirea este turboacceleratorul a tot ce ati dori să împliniti. Aproape că fiecare om stie ce e iubirea dar putini o pot si descrie.
Se spune că sculptorul Michelangelo, fiind întrebat cum de reuseste să scoată dintr-un bloc de marmură o sculptură a unui leu, atât de perfectă, încât pare vie, ar fi răspuns în felul acesta:
„ Pur si simplu, îndepărtez tot ce nu arată a leu.”
În mod asemănător decurge si descoperirea iubirii. Ea este deja la îndemână. Nu există nimic ce ati putea face pentru o obtine sau găsi iubire. Singura dvs. sarcină constă în a vă îndepărta mereu mai mult de ceea ce nu reprezintă iubirea. Restul, vine de la sine.
Dacă nu sunteti siguri ce decizie să luati sau cum să actionati...
Dacă vreti să metamorfozati sentimente si gânduri neplăcute...
Puneti-vă o singură întrebare:
CE –AR FACE IUBIREA?
Capcana la încercarea iubirii de sine
Îndemnul „iubeste-te pe tine însuti!”este un adevăr minunat. Dacă functionează pentru dvs. păstrati în inimă această propozitie valoroasă si simtiti-i efectul de împlinire. Dacă aveti probleme cu el, acest lucru s-ar putea datora faptului că tocmai ati căzut în „capcana iubirii de sine”oricât încercati sentimentul vă scapă iar si iar, încât uneori ajungeti să nu mai credeti în el. De ce, adesea, ideea iubirii de sine nu reuseste? Pentru că, luată ad-litteram „iubeste-te pe tine însuti!” nu este posibilă. Este o capcană.
„ Iubeste-te pe tine însuti!” este un îndemn de a face ceva. Dar pentru a iubi, nu trebuie să faci nimic. Este imposibil să te iubesti pe tine, dacă nu se întâmplă de la sine. Este ca si când cineva v-ar zice„ Iubeste-l pe omul ăla de acolo!” Nu merge, doar pentru că vrei.
„ Iubeste-te pe tine însuti!” este un apel la ratiune. Dar ratiunea nu poate iubi, cu atât mai putin e posibilă iubirea de sine. Iubirea este o stare lăuntrică, dincolo de gândire, la fel ca pacea. Dacă am vrea să o considerăm ca pe o senzatie corporală, cel mai adesea iubirea s-ar simti în regiunea inimii.
„ Iubeste-te pe tine însuti!” ne istoriseste că tocmai acum n-am fi în regulă, pentru că este evident că ne iubim prea putin pe noi însine. Dar, dacă simtim că suntem în regulă, blocăm  exact acest sentiment de iubire.
Dacă apelul „ Iubeste-te pe tine însuti!” nu reuseste, el duce la contrariul său. Sentimentele de nepotrivire, de autorespingere si de îndoială devin mai intense. „ Pur si simplu nu reusesc să mă iubesc” este gândul care apare mereu si mereu.
Există o solutiereconstructia! Luati-vă un moment de răgaz si analizaticum ar fi – doar ca un joc – dacă acum nici nu ar mai trebuie să vă iubiti? Doar să presupunem...Analizati-vă acum în interiorcum ati resimti asta?
„ Dacă n-ar trebui să mă iubesc pe mine însumi...” Asteptati un moment si verificati...
Simtiti ceva?
Când veti înceta să credeti povestea că trebuie să vă iubiti pe voi însivă, în fapt vă veti face un darvă eliberati pentru a putea simti că vă iubiti deja.
Când vă iubiti propria viată mai presus de toate, nu faceti nimic ce ar putea să vă rănească. Nu vă veti mai lăsa răniti de altii, indiferent din ce motive. Ceilalti vor continua să spună ce au de  spus, dar dvs. nu veti mai lupta împotriva lor, deoarece de câte ori vă luptati, simtiti cum vă pierdeti într-o bătălie care nu este a dvs. Veti auzi ce se vorbeste, veti vedea ce se face. Si veti întelege de ce sunt oamenii asa, deoarece vă întelegeti si resimtiti mereu mai mult secretul magnetului inimii. Si atunci, veti spune si dvs. ce aveti de spus, si veti actiona, dar nu într-o luptă împotriva cuiva sau a ceva, ci din iubire de sine.
Îi veti condamna mai putin pe altii, deoarece simtiti că nu vă face bine dvs. Cu cât simtiti mai mult acest tip de iubire, cu atât magnetul dvs. interior va iradia mai putin ceea ce ar fi interesant pentru făptasi, luptători si despoti. Le oferiti o suprafată tot mai mică pe care să vă atace. Când vă considerati si vă iubiti viata ca pe un dar, exact acesta va iradia magnetul dvs. interior.
A iubi înseamnă a întelege. Cu cât întelegeti mai mult – pe dvs. însivă si pe ceilalti – cu atât puteti accepta mai mult fără a modifica. Si, cu atât mai mult, veti simti iubire.
Cineva care vă condamnă pe dvs. si pe altii este bolnav. Cineva care trage lumea la răspundere este bolnav. Cineva care vrea să fiti altfel decât sunteti este bolnav. Dacă veti reusi să întelegeti de ce fac oamenii asa ceva – pentru că în magnetii lor interiori actionează forte care generează astfel de reactii – veti înceta să mai sprijiniti această boală. Reactionati mai putin si prin aceasta faceti ca această boală să nu se mai răspândească.
Al optulea Secret
„ Magnetul dvs interior atrage cu atât mai puternic ceva, cu cât simtiti mai profund în dvs. spatiul gol în care acel ceva îsi are locul”
Cu cât vă puteti imagina mai intens telul dvs. cu atât mai mult magnetul dvs. interior va atrage oameni si întâmplări. Însă nu fiecare are o imaginatie atât de creatoare si, în plus – după ce entuziasmul s-a atenuat – este necesară o disciplină puternică si multă perseverentă.
Secretul spatiului interior lăuntric reprezintă o fortă cel putin tot atât de mare ca si imaginatia unui tel si ca sentimentul de a fi pe calea cea bună. De fiecare dată când simtiti că vă doriti ceva, cu ardoare, oricum vedeti deja acel ceva cu ochiul interior. În loc să vă imaginati că îl aveti deja – si asta nu le reuseste multora – dezvoltati acest exercitiu de imaginatie până exact în locul în care se va plasa acel ceva, atunci când va deveni realitate. Acestui loc îi putem spune: „ izvorul dorintei” dvs.
Multi oameni nu vor să meargă la acest izvor, deoarece se tem că acolo ar putea resimti o senzatie de neîmplinire si de gol sufletesc. Ei se gândesc: „ Un gol în mine si o dorintă atât de mare...cât de dezolant trebuie să fie. Asa ceva nu vreau să simt.”
Adevărul este, însă, că spatiul acestor sentimente este o parte din dvs. Este prezent si actionează, indiferent dacă vreti sau nu. Aveti două posibilităti:
Continuati să gânditi că acest spatiu urât si neîmplinit se află în interiorul dvs. si evitati să-l priviti, de ex. înăbusindu-vă dorintele. Puteti, de asemenea, să vă retineti de fiecare dată si să încercati să vă închipuiti ceva pozitiv. În schimb, nu există nici o obiectie atâta vreme cât aveti sentimentul că vă atrageti dorintele spre viata reală. Dacă nu, veti resimti spatiul lăuntric gol ca pe o neîmplinire si veti atrage în continuare neîmpliniri la tema respectivă.
A doua posibilitate este să nu considerati izvorul dorintei dvs. ca pe o neîmplinire, ci ca pe o pregătire pentru ceea ce oricum vine spre dvs. si se potriveste exact acelui spatiu.
Este posibil ca în acest spatiu să găsiti tot felul de sentimente. Cele neplăcute sunt motivul pentru care, până de curând, dorintele dvs. nu au fost atrase. În acelasi timp, este probabil să se întâmple ceva neasteptat: veti constata că este frumos să vedeti ceea ce, până de curând, vă împiedica dorintele. Este una din cele mai frumoase experiente pe care le puteti trăi, pentru că este adevărul. Vedeti adevărul în dvs. însivă. Recunoasteti, în sfârsit, ceea ce fusese programat în magnetul dvs. interior, anume să vă împiedice fericirea în viată. Iar acest lucru este atât de valoros, deoarece din adâncuri se iveste o recunostintă profundă.
Al nouălea Secret
„ Dacă vreti să realizati ceva, luati o decizie conform acesteia. O actiune bazată pe o decizie multiplă forta de atractie a magnetului dvs. interior.”
Există situatii în care, desi stiti unde vreti să ajungeti, nu sunteti sigur ce trebuie să faceti pentru a vă atinge telul. Adesea din nesigurantă, nici nu actionati.
Cu cât vă folositi mai mult forta magnetului dvs. interior si resimtiti efectul acestuia, cu atât vă devine mai clar că este mai putin important dacă exact această actiune sau acea cale vor duce, în final, la succes. Pentru forta de atractie a magnetului dvs. interior este hotărâtor doar să actionati, de îndată ce simtiti ce vreti. Iesiti cu dorintele pe piată, pentru ca furnizorii să vă poată contacta. Iar atunci  când vă creati un sentiment sezizabil de actiune, legat de dorinta dvs. începeti să creati o realitate.
Chiar dacă puterea magnetului dvs. interior actionează deja de la sine, actiunea dvs. pune în functiune forte pozitive suplimentare în legătură cu tema aleasă:
# Vă arătati dvs. însivă si celorlalti că ati luat o decizie ( claritate)
# Vă arătati dvs. însivă si celorlalti că, în domeniul respectiv, nu sunteti o victimă, ci cel care îsi croieste singur viata (fortă)
# Vă conferiti credibilitate propriei clarităti. În felul acesta puteti crede din ce în ce mai mult în dvs. însivă si în propria putere (convingere)
# Prin actiunea dvs. practic deschideti porti prin care poate veni ceva spre dvs. Uneori, prin această poartă nu vine telul dorit de dvs., ci un om care vă deschide alte porti (canale)
Al zecelea Secret
„ Momentul cel mai important al vietii dvs. este Prezentul! Tot ce simtiti si gânditi în prezent dă nastere viitorului.”
Cu cât veti continua să trăiti în trecut sau purtând ceea ce considerati a fi povara trecutului, cu atât mai mult sentimentele vechi vor reapărea în viata dvs., obsesiv. Prin aceasta, vă creati în magnetul interior o fortă de atractie, care îi va atrage pe acei oameni care vor dori să retrăiască, alături de dvs., acele sentimente vechi. Pur si simplu vă „târâti” trecutul în viitor, ca într-un cerc care se închide. Viata dvs. ar putea fi comparată cu cea a unui hamster care aleargă în roata turnantă din cusca sa. Puteti alerga cât vreti de repede, veti fi mereu în aceeasi roată.Există o posibilitate să evadati din această roată si să vă făuriti un viitor cu adevărat nou. Un viitor care este mai putin rodul trecutului dvs., care este acum eliberat de povara vechilor răni sufletesti.Trăiti-vă mai mult viata în prezent! Pentru aceasta aveti nevoie de încredere în calea vietii si, suplimentar, de posibilitatea de a decide fără să fiti nevoiti să rechemati trecutul pe post de sfetnic.
De câte ori decide ratiunea, decide trecutul. Numai acea picătură de curaj, inclusă în decizie, va fi recompensată ce ceea ce poate fi numit o nouă trăire.
Intuitia este factorul de decizie superior. Prezentul este calea pentru a simti mai multă iubire.
„ Iubirea trecută nu este decât o amintire. Iubirea viitoare este un vis si o dorintă. Numai Aici si Acum putem iubi cu adevărat”

http://dincolo-de-iluzii.blogspot.ro/2012/09/secretul-magnetului-inimii.html
 
Sursa articol:  http://sergiu-s-energiainimii.blogspot.com/2015/05/magnetul-inimii.html?spref=fb

joi, 28 mai 2015

„Bărbatul trebuie să fie bărbat, şi femeia – femeie”



familie


Dialog cu Părintele Constantin Coman:

– Părinte, vedem în jurul nostru tot mai multe neînţelegeri în viaţa de familie și divorţuri. Din ce cauză credeţi că s-a ajuns aici? Și rata divorţurilor crește, crește cu fiecare an; în România, cel puţin, cu 5 procente pe an.
– Eu cred că, pe de o parte, sunt responsabili unii factori externi, care ţin de contextul istoric, de vremuri, de societate, de cultură – și sigur că nu e cazul să stăruim foarte mult asupra caracteristicilor vremii noastre și a culturii dominante, pentru că aceste aspecte sunt accesibile tuturor. E multă slobozenie, mult liberalism… Desfiinţarea graniţelor aduce cu sine și o înstrăinare, adică „șansa” omului să se piardă, să se facă „nevăzut”, să nu mai fie membrul unei societăţi cât de cât închise, care este vizibilă. Și omul, când se pierde, se dezleagă la foarte multe lucruri, la foarte multe neputinţe… După aceea, este dominanta aceasta a individualismului, a drepturilor omului. Sunt excitate la maximum ispitele omului, spre a-și împlini cele mai necuviincioase și ascunse porniri. Sigur, ispitele au existat dintotdeauna, dar în vremurile noastre sunt exacerbate și datorită acestui mondialism, datorită mijloacelor de comunicare în masă și, în mod special, a Internetului, care a pătruns și în „cămara ascunsă” a fiecăruia dintre noi. Niciodată nu s-a mai întâmplat un asemenea lucru până acum: ca omul, în intimitatea lui cea mai adâncă, în singurătatea lui, să aibă acces la tot spectacolul acesta pornografic, smintitor și incitator și distrugător. Acesta este, cred, un alt factor extrem de destructiv și o foarte mare biruinţă a vrăjmașului.

„Criza familiei este o criză a persoanei”
Dar factorul determinant este, în cele din urmă, omul însuși, lăuntrul lui. Bătălia cea mare se dă înlăuntru. Și situaţia familiilor sau, cum spuneaţi, evidenţa creșterii divorţurilor se datorează crizei persoanei. Deci, criza familiei este o criză a persoanei. Am această convingere și pentru faptul că, iată, Evanghelia Mântuitorului Hristos nu mizează pe instituţia familiei – miza majoră este persoana. Mântuitorul Hristos Însuși nu e preocupat de problema familiei, cum de altfel nu e preocupat de nici o altă instituţie, nici de societăţi, nici de asociaţii, nici de fundaţii, nici de organizări. E preocupat de persoana umană, pe care o cheamă să se așeze onest în faţa lui Dumnezeu și în faţa celorlalţi.
Și așezarea sănătoasă și corectă în faţa lui Dumnezeu și a celorlalţi îl transformă pe om într-o persoană conștientă de sine și responsabilă. Prin urmare, cultivarea persoanei ar genera o familie sănătoasă, tot la fel cum criza persoanei generează criza familiei, ca și orice altă criză – pentru că nu numai criza familiei o constatăm, iată, ci și criza „familiilor” mai mari, a comunităţilor rurale, a comunităţilor parohiale, criza neamului, a conștiinţei de neam etc. Dar, sigur, familia nu se confundă cu ele, e un așezământ absolut special, care ţine de datul uman, de creaţia lui Dumnezeu.
Prin urmare, dacă am vrea să abordăm cu oarecare seriozitate situaţia, investiţia majoră trebuie făcută în direcţia conștientizării persoanei. Este o foarte mare amăgire să credem că situaţia noastră este dependentă la modul absolut de factorii exteriori (de familia care ne-a crescut, de educaţie, de școală, de grădiniţă, de Biserică, de stat, de vremuri). Copleșiţi de astfel de convingeri, nu ne mai angajăm într-un efort personal pentru cultivarea virtuţilor, cum spun Părinţii, și pentru lupta împotriva patimilor. Pentru că, dacă omul este dezechilibrat din punctul acesta de vedere – al stăpânirii propriilor instincte primare – va intra în familie nepregătit și vulnerabil, în consecinţă familia lui nu va avea foarte multe șanse. Un călugăr bun ar fi și un foarte bun familist, după cum și un familist bun ar fi și un foarte bun călugăr, în sensul investiţiei pe care o face cineva în propria sa pregătire.
Oamenii intră în familie foarte nepregătiţi, mai ales în ceea ce privește stăpânirea de sine și conștiinţa de sine. Eu le spun: „Fraţilor, familia înseamnă însoţirea bărbatului cu femeia, și ca să te însoţești la un grad avansat de conștiinţă de sine, trebuie să ai conștiinţa, tu, bărbatul, a firii bărbătești, foarte adâncă și foarte completă – și tu, femeia, să ai conștiinţa de sine a firii femeiești”. Or, eu fac teste la spovedanie, și făceam și la facultate, și am văzut că mai nimeni nu poate să-și descrie propria fire, să spună cam care ar fi trăsăturile caracteristice specifice firii bărbătești – dincolo de anatomie, se înţelege, că anatomia este vizibilă, dar firea bărbătească nu se epuizează la anatomie – și cum îţi definești firea femeiască.
Și, pasul următor: dacă există o specificitate a firii, care e evidentă, trebuie să existe și o vocaţie specifică, care decurge din fire. Este o lipsă de preocupare aproape totală asupra acestui subiect. Oamenii nu se adâncesc, nu se așază în propria fire – ăsta e un cuvânt pe care l-am găsit a fi foarte potrivit. Și, ca să meargă însoţirea, bărbatul trebuie să fie foarte bărbat, să aibă o conștiinţă deplină a bărbăţiei lui, și femeia să fie foarte femeie, să aibă o conștiinţă a feminităţii ei. Fiecare să-și activeze firea – căci, dacă se amestecă firile, dacă sunt sub presiunea decadenţelor, a ispitelor, a patimilor, a degradărilor, evident că însoţirea este condamnată. De aceea spun că investiţia majoră, ca și responsabilitatea, de altfel, revine subiectului personal, cel ce este conștient de sine.

„Te întâlneşti cu un «zid», după cum tu însuţi poţi să fii «zid»pentru altcineva”
– Haideţi să adâncim puţin ce înseamnă o „relaţie personală”. Oamenii nu mai știu ce înseamnă „persoană”.
– De ce nu mai știu? Pentru că nu reflectează și nu se adâncesc, nu se întorc spre ei înșiși pentru a vedea ce înseamnă „eu” ca prezenţă personală. Când zic persoană, numesc un subiect uman cu conștiinţă de sine. Când are cineva conștiinţa sinelui înseamnă că are conștiinţa faptului că există în faţa cuiva, că există în dialog cu cineva, că există în dialog cu persoanele din jur, în dialog cu lumea înconjurătoare și, sigur, în dialog cu Bunul Dumnezeu. Dialog însemnând nu statul de vorbă, ci relaţia ca atare, care începe de la simpla comunicare și este chemată să ajungă la plinătatea însoţirii în dragoste.
Deci o persoană este un subiect uman conştient de această postură a sa. Întâi de toate, conștient de bogăţia propriei sale existenţe.
Sigur, o persoană matură ar trebui să fie conștientă atât de darurile, cât și de slăbiciunile propriei firi: sunt neputinţe și daruri ale firii omenești în genere, dar sunt și daruri specifice, ca și slăbiciuni specifice. O persoană matură trebuie să fie conștientă de aceste lucruri, ca să-și lucreze darurile și să-și plinească slăbiciunile, să-și întărească lupta împotriva pornirilor nefirești, obscure uneori, decadente, din lăuntru – lupta împotriva păcatului, dacă vreţi. Cum le vei putea săvârși dacă n-ai conştiinţa acestor lucruri, dacă îl întrebi pe celălalt la spovedit și nu are conștiinţa sinelui, nu se poate exprima pe sine, nici n-a încercat să se citească pe sine cât mai adânc – să-și sondeze duhul, cum se spune, adică nivelul cel mai ascuns al intenţiilor, al pornirilor, să vezi ce iese din lăuntrul tău, înspre ce ești împins din adânc, spre ce aspiri, ce te atrage, ce-ţi place și ce nu-ţi place, și din ce pricini?…
Mulţi tineri sunt absolut anulaţi de exterior. Pe de o parte, trăiesc exclusiv în afara lor, risipiţi în spectacolul divers al lumii, iar pe de altă parte sunt desfiinţaţi de autoritatea părinţilor, de autoritatea școlii, de autoritatea legii, a învăţăturii și așa mai departe, și nu se mai îndreaptă asupra lor, nu mai au reflexul deciziei personale ieșite din lumea lor lăuntrică. Sunt niște oameni care se conformează unor lucruri exterioare, care caută răspunsul în afară, la diferite autorităţi. Sigur, ne conformăm unui lucru exterior, dar având conștiinţa de sine în raportarea la lucrul respectiv. Și asta, după părerea mea, este o foarte mare lipsă a exerciţiului adâncirii omului în propria fire: să-și asume, și bărbatul, și femeia, conștiinţa de sine specifică. Aceasta înseamnă persoană. „Duhul omului”, spune Sfântul Apostol Pavel, „cunoaște cel mai bine ale omului” Corinteni 2:11. Duhul omului – și acel duh al omului eu spun că este recapitularea aceasta a conștiinţei personale, conștiinţa de sine, care ar trebui să te pătrundă până la ultima moleculă.
Eu asimilez acest lucru cu trezvia despre care vorbesc Părinţii niptici – exact cu această zonă de trezire a conștiinţei de sine, care este o trezire a duhului personal și care se manifestă în capacitatea tot mai sporită a omului de participare la realitate, de participare la întâlnire. Te întâlnești cu cineva, și vezi că vine dinspre el o anumită energie, o anumită iradiere personală, și te întâlnești cu altcineva care este stană de piatră, nu transmite nimic. Te întâlnești cu un „zid”, după cum tu însuţi poţi să fii „zid” pentru altcineva. Ei, această problemă este esenţială pentru însoţirea bărbatului cu femeia, ca și pentru însoţirea și întâlnirea oamenilor, pentru că dacă nu sunt niște oameni care să aibă o anumită trezire lăuntrică, nu funcţionează, sau funcţionează doar la un nivel semi-inconștient, se limitează la nevoile impersonale, trupești, ale instinctelor – de foame, de ajutor, de reproducere și așa mai departe – și asta nu poate să ţină foarte mult, nu poate să fie satisfăcător nici pentru unul, nici pentru celălalt.
De aceea oamenii ajung foarte repede la silnicie, le e silă unul de celălalt. E greu să-l duci pe celălalt dacă nu ai o participare la întâlnirea cu el. Deci, întâi de toate – taina persoanei, care după părerea mea este la baza oricărei însoţiri, de aceea eu mă „cantonez” în atitudinea Mântuitorului Hristos, Care nu e preocupat de instituţii, ci e preocupat de persoana umană, și cred că acolo este și cauza tuturor neputinţelor și relelor de la toate nivelurile existenţei umane, după cum acolo ar fi și soluţia pentru recuperarea tuturor.

„Vedem foarte clar că femeia înseamnă ceva, şi bărbatul înseamnă altceva”
– Ce ar însemna, de fapt, o relaţie bună cu celălalt, o raportare sănătoasă la celălalt în viaţa de familie?
– Eu cred că esenţial este ca fiecare să-și asume specificul vocaţiei, și respectiv al contribuţiei la această însoţire. Bărbatul pe cea bărbătească, cum spuneam, și femeia pe cea femeiască. De ce spun asta? Pentru că s-a anulat această mentalitate, s-a anulat această perspectivă cum că ar exista ceva specific – deși vedem foarte clar, cu ochii liberi, fără lentile și fără lupă, că femeia înseamnă ceva, și bărbatul înseamnă altceva. De la cum arată, cum privește, cum zâmbește, cum vorbește, și până la ultima moleculă intimă dintr-însa, femeia este altfel, și bărbatul este altfel – de unde logica cea mai simplă ne-ar obliga să extragem un anume specific al firii femeiești și un anume specific al firii bărbătești. Deci, dacă am cădea de acord asupra acestui lucru, asta ar fi condiţia esenţială ca să pună un început bun: să-și asume această specificitate a firii și a vocaţiilor.

„Bărbatul are darul stăpânirii, iar femeia are darul supunerii”
– Acuma, în ce-ar consta această specificitate?
– Am convingerea asta, după foarte multă experienţă și analiză pe care o fac – de mic copil am avut această curiozitate, dacă vreţi, să văd cum sunt lucrurile, și de ce funcţionează așa și nu funcţionează altfel, sau de ce nu funcţionează când ar trebui să funcţioneze, și am în mintea mea familii fără de număr, începând cu familia părinţilor mei, fraţilor mei, vecinilor și așa mai departe, până am ajuns, iată, ca preot duhovnic, să am zeci sau poate sute de familii la spovedanie – am ajuns la concluzia că există o vocaţie, o contribuţie, așadar, specific bărbătească, care ar consta în asumarea conducerii, să zicem, sau a responsabilităţii. Eu zic că bărbatul are darul stăpânirii – dar stăpânire nu în sensul tiraniei, nu în sens lumesc, ci în sensul în care, în firea lui, are darul stăpânirii de sine mai accentuat decât femeia (din păcate însă nu se lucrează, asta e altă problemă), acesta fiind motivul pentru care femeia vine spre el, caută un sprijin în el, nădăjduind că este stăpân pe situaţie. Dar de cele mai multe ori, bărbatul, din păcate, dezamăgește așteptările femeii, pentru că nu și-a lucrat și nu-și activează darul stăpânirii de sine. Cred însă că aceasta e vocaţia specifică a bărbatului. Iar vocaţia specifică femeii este aceea de a se supune bărbatului. Femeia are în fire darul supunerii. E un mare dar și presupune multă putere. Nu este un lucru ușor să se supună, să intre în ascultare de bărbat.
Așadar, când sunt doi, ca și la mănăstire, nu pot fi două capete (bicefalie!), trebuie să fie un cap. Și acela este bărbatul, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „capul femeii este bărbatul”. Zice mai departe: „capul bărbatului este Hristos”  Corinteni 11:3 și așa mai departe. Eu am făcut experienţa asta la Sfântul Munte, stând cu părinţi: am văzut că acolo unde sunt doi sau mai mulţi, trebuie să fie un singur cap – în sensul că respectivul își asumă responsabilitatea gestionării treburilor comunităţii respective, iar ceilalţi se supun, fac ascultare. Chestiunea aceasta, în ceea ce privește bărbatul și femeia, ţine de fire. La monahism nu ţine de fire. Eu cred că bărbatul e chemat să stăpânească, în sensul curat, frumos al lucrurilor, să gestioneze lucrurile, să aibă responsabilitatea, să conducă, iar femeia este chemată să intre în ascultarea bărbatului. Acolo unde se realizează lucrul acesta, deodată se așază pacea, bucuria, și dispare tensiunea, pentru că se împlinesc cele două firi în ceea ce au specific.
– Pe bărbat îl odihnește ca femeia să fie femeie, și pe femeie o odihnește ca bărbatul să fie bărbat.
– Dar bărbatul are ispita abdicării de la această vocaţie, pentru că este greu a conduce. A avea responsabilitate este cel mai greu lucru. Tu trebuie să decizi – sigur, nu decizi în mod arbitrar, nu decizi abuziv, nu decizi egocentric, decizi ţinând seama și de celălalt. Cea mai înaltă formă și suportul cel mai firesc al deciziei tale este dragostea pentru celălalt. Prin urmare, în decizia ta ar trebui să se manifeste jertfelnic ia ta pentru celălalt, dar asta nu înseamnă că nu e a ta decizia. Și femeia ar obţine exact ceea ce își dorește dânsa, la măsură mult mai mare, ca dar din partea bărbatului, nu ca revendicare din partea dânsei. În felul acesta s-ar realiza dragostea, că bărbatul se jertfește pe sine atunci când decide – nu decide în interes propriu, egocentric, ci decide din dragoste pentru femeie – și ar decide ca dar pentru femeie, și femeia ar primi darul, ar primi mai mult decât ar obţine dânsa prin revendicări, prin cicăleli, prin certuri. Dar bărbatul, ca să fie la acest nivel, ca să fie o persoană matură, iubitoare, și să își asume decizia și responsabilitatea, trebuie să fie foarte îmbunătăţit, foarte matur – ceea ce rar se întâmplă.
– Să fie stăpân pe sine, înfrânat.
– Exact. Forma cea mai vulnerabilă în care bărbatul își manifestă nestăpânirea de sine este cea a trupului, evident în relaţia cu soţia sa – și atunci soţia, care așteaptă de la dânsul un bărbat stăpân de sine, constată că este foarte nestăpânit pe propriul său imbold trupesc. Aici bărbatul pierde examenul în faţa femeii și a soţiei sale, și nu mai e credibil. Femeia își exprimă lucrul acesta sau nu și-l exprimă, îl conștientizează sau nu-l conștientizează – dar, în adânc, el nu mai are suport în faţa dânsei, nu mai este bărbatul pe care îl aștepta, stăpân pe sine, pentru că, iată, la un capitol foarte vulnerabil, dânsul pierde examen după examen, acela al nestăpânirii trupești.
Eu vă spun nu din cărţi, vă spun din experienţa spovedaniei. Bărbatul care nu are stăpânirea de sine trupească – sigur, ne referim la relaţia trupească cu femeia, dar și cel care e biruit de lăcomia pântecelui, care e biruit de somn, și de toate celelalte – face dovada în faţa femeii sale că este un om neîmplinit, și devine și pricina decăderii femeii sale.
– Ea își pierde respectul faţă de el.
– Își pierde respectul, preţuirea… Nu poţi să iubești ceea ce nu preţuiești. Dar nici nu poţi să preţuiești ceea ce nu are preţ.

„Vrei să fii fericită? Ţi-e drag băiatul ăsta?”
Acum, să revenim la ispita femeii. Chemarea femeii este să asculte de bărbat, iar ispita ei este să nu asculte de bărbat – și o vedem la tot pasul. Și, dacă mai este și încurajată de această neputinţă a bărbatului, atunci femeia, de cele mai multe ori, paradoxal, se instalează la conducere cu propriile instrumente femeiești: cu mintea ei, cu intuiţia ei, cu ispitele ei – se instalează, și astfel se produce cea mai degradantă și distrugătoare, vătămătoare răsturnare. Femeia, în loc să fie în ascultare, este la conducere – și bărbatul, în loc să fie la conducere, este în supunere. Este un tablou dizgraţios și pentru bărbat, și pentru femeie. Nici femeia nu-și va iubi bărbatul supus, nici bărbatul nu-și va iubi femeia care e la conducere. Asta este lege! Vizibil cu ochii liberi… Pentru că este nefiresc, este răsturnarea firilor, și este evidentă căderea amândurora.
Eu le spun acest lucru când îi văd cum calcă, când vin ei, înainte de-a se căsători, bărbatul cu femeia. Vine ea, și începe să vorbească înaintea lui, calcă cu doi pași înaintea dânsului, și imediat îţi dai seama că există acest risc. Am spus multor fete: „Fii atentă! Vrei să fii fericită? Ţi-e drag băiatul ăsta?” „Da!” „Nu mai vorbi tu înaintea lui! Fă numai lucrul ăsta și-ţi va fi bine!”. Ca la Pateric. Aţi văzut la Pateric? Un singur lucru spun Părinţii. „Ce să fac să mă mântuiesc?” Zice: „Să taci” sau: „Să mănânci jumate de pâine” – lucruri simple-simple, dar care așază tot universul existenţei umane. Le spun: „Să nu mai vorbești înaintea lui în nici o împrejurare!”. Am avut satisfacţia să văd că se împlinește lucrul acesta în anumite cazuri, foarte rare, ce-i drept.
Deci femeia, dacă s-ar așeza în firea și în ascultarea ei, l-ar determina și pe bărbat să se așeze în firea lui. Iar dacă ar fi să enumerăm slăbiciunile, vulnerabilităţile bărbatului, dominanta este comoditatea. Comoditatea înseamnă abdicarea de la responsabilitatea conducerii. Ca să conduci, trebuie să veghezi, trebuie să fii treaz permanent, pentru că tu ești la timonă, tu ești la conducere, conduci o casă, conduci o familie, cu copii, cu responsabilităţi, și unde te duci, trebuie să fii treaz. Deci ispita lui este comoditatea. Ispita femeii este hiperactivitatea. Tocmai pentru că ea ar trebui să fie în ascultare…
– Și ea se îmbolnăvește nervos.
– Și ea se îmbolnăvește nervos, și el bine-înţeles se îmbolnăvește de prea mult stat, și de abdicare de la responsabilitate. Asta este cheia, după părerea mea. Sigur că este o situaţie greu de atins, dar dacă nu plecăm de la datele concrete și elementare ale problemei, nu ajungem nicăieri. Nu o să ajungă nici bărbatul la o măsură a deplinătăţii, nici femeia la o măsură a deplinătăţii. De aceea suntem chemaţi să ne ajutăm reciproc. Cum ne ajutăm reciproc? Tu, să-ţi ajuţi femeia să se așeze în postura ei, de femeie supusă bărbatului său, și femeia să-și ajute bărbatul să se așeze în postura lui, de responsabil cu tot ceea ce se întâmplă cu femeia și familia lui.

„Lasă-l să decidă! Aşa îl provoci”
Femeia își poate ajuta bărbatul insistând pe ascultare, pe supunere, cum spuneam. Lasă-l să decidă! Așa îl provoci. Lasă-i responsabilităţile pe umerii lui, nu te înfige tu înainte! E mai nerăbdătoare femeia, e mai vioaie, e mai iute. Are și darul treburilor, că femeile sunt cu treburile în casă, trebuie să le facă; dacă nu e harnică, a terminat. Trebuie să facă copii, trebuie să facă curăţenie, trebuie să se mai ducă și la serviciu, o serie întreagă de lucruri – dar îi lipsește perspectiva globală și cuprinzătoare, care ţine de darul stăpânirii. Ca să stăpânești trebuie să ai o perspectivă a întregului. Punctul meu de vedere – pentru care, probabil, doamnele o să mă înjure – este că femeia nu are această perspectivă a întregului. Are numai perspectiva părţii, a intervalului. De aceea ea stă cu tot sufletul aici, dar nu vede întotdeauna punctul de la care a plecat, și nici capătul unde trebuie să meargă. Aceasta este a bărbatului, unde duce corabia și unde ar trebui să ducă familia.
– Rolul timonierului și al celui care lucrează undeva la motoare: motorul merge, dar corabia, dacă nu e călăuzită unde trebuie, se duce în stâncă.
Firea bărbatului este ușor mai contemplativă, de aceea nu e atât de activă – iar firea femeiască este mai puţin contemplativă și ușor mai activă, mai lucrătoare. Eu le spun mereu: „Măi, bărbatul ţi se pare că stă degeaba, dar el nu stă degeaba. El gândește, reflectează, prelucrează datele”. „Dar vine și se așază și stă degeaba!”, zice femeia. „Nu stă degeaba, ci se detașează, se ridică deasupra lucrurilor pentru a vedea unde conduc. Viziunea de ansamblu este în sarcina bărbatului”. Îmi aduc aminte că spunea cineva: „Cum, Părinte, dacă eu văd că el nu face, pun eu mâna și fac!”. „Ai să faci, dar ai să faci ca femeie!”. S-a simţit ofensată. „Vă dau un exemplu”, zice, „aveam o căsuţă la ţară, și ploua prin acoperiș, și el nu făcea nimic!”. „Și ce-ai făcut tu?”. „Păi”, zice, „m-am urcat pe casă, să astup acolo!”. „Vezi, ai făcut lucrul ca o femeie! Dar bărbatul, cum făcea?… Bărbatul aducea un meșter!”, zic și eu, poate glumind, și așa, ca să stârnim un pic lucrurile.
Aceasta este o mare problemă, însă nu prea realizăm această măsură, mai nicăieri. Nici un bărbat nu e atât de împlinit cum spuneam, nici o femeie. Dar trebuie măcar să conștientizăm lucrurile acestea, și întrucât ne-am însoţit pentru că ne iubim și ca să fim solidari, să ne întrajutorăm – atunci să ne ajutăm la acest capitol unul pe altul. Eu să o ajut pe ea să se așeze în feminitatea ei, și ea să mă ajute pe mine să mă așez în bărbăţia mea. Deci aceasta e o a doua premisă fundamentală: voinţa de a ne ajuta reciproc. Aici este cel mai substanţial ajutor, să-l ajuţi pe fiecare să se așeze: în firea bărbătească pe bărbat, și în firea femeiască pe femeie.
– Părinte, credeți că întărind viaţa de familie se poate vorbi despre posibilitatea unei creșteri duhovnicești mai ușoare? Sau creșterea duhovnicească ar fi cea care întărește și dă stabilitate vieţii de familie?
– Reciproc. Sigur, un om duhovnicesc, cu adevărat duhovnicesc, are mare capacitate de dragoste și de jertfelnicie, acestea fiind și premisele fundamentale ale însoţirii bărbatului cu femeia, și ale oricărei însoțiri. După cum și exerciţiul familiei este calea cea mai propice pentru înaintare duhovnicească, pentru îmbunătăţire. Dacă cu soţul tău sau cu soţia ta nu faci exerciţiul iubirii, al jertfelniciei, al răbdării, al solidarităţii, al înţelegerii, al blândeţii – cu cine altcineva?… E și marea provocare, după părerea mea: cine cade la acest examen se amăgește cum că poate să ia altul, pentru că porunca Mântuitorului este să-l iubim pe aproapele, iar aproapele e cel de lângă noi. Cel mai aproape om de lângă noi e soţul sau soţia, evident. De aceea este și foarte greu. De la distanţă „putem” să iubim oamenii, doar pe cei de aproape nu-i putem iubi. Asta e marea problemă care devoalează ipocrizia omului. În omul cel de aproape, care-ţi suflă în ceafă 24 de ore din 24, te descoperi cu putinţele și neputinţele tale. Și celălalt de asemenea.

„Să fim una – şi tu cu femeia ta, şi femeia ta cu tine”
Problema fundamentală a însoţirii celor doi, care este?… Problema fundamentală a însoţirii este să-l simţi pe celălalt că e cu tine, că se alipește de tine. Nu numai cu trupul. Să fim una – și tu cu femeia ta, și femeia ta cu tine. Femeia ta să simtă că te preocupă, că ai grijă, că gândești la ea, că ești atent, că e în prim-planul preocupărilor tale. Când a simţit asta femeia, e cucerită! Iar bărbatul să simtă că femeia i se dăruiește, că îl odihnește, că se duce cu tot sufletul spre el.
Eu vă spun, și o spun crud, direct și tranșant: bărbatul prinde aripi când are din partea femeii căldură și afectivitate. Prinde aripi! Suflet, entuziasm. Răstoarnă lumea când femeia i se dăruiește nu numai trupește, cum crede dânsa. Femeia are impresia că bărbatul e obsedat de trup. Am ajuns la concluzia că obsesia bărbatului faţă de trup nu este, de fapt, obsesie faţă de trup, ci este expresia frustării că nu i se dăruiește femeia. Nu trupul – ea! Bărbatul vrea să simtă că femeia este a lui, și dacă femeia nu i se dăruiește, atunci el repetă obsesiv întâlnirea trupească, amăgindu-se că trupul este dovada că i se dă femeia. Dar femeia nu i se dă – îi dă trupul și pe ea nu se dă. Odată cu trecerea timpului îmi dau seama că aceasta este una din problemele care răstoarnă cele mai multe căsnicii: relaţia trupească, dacă nu e bine gestionată.
– Dar nu din cauza ei…
– Nu din cauza ei, evident. Când zic „relaţia trupească” nu mă refer la „performanţa tehnică”, ci la faptul că aceasta trebuie să-și aibă locul ei bine definit în legătura celor doi, nu să se substituie legăturii propriu-zise. La un moment dat, ea devine un substitut, recapitulează relaţia aproape în întregimea ei.
Eu le spun femeilor, fetelor tinere care se plâng de această ofensivă trupească a bărbatului: „Fiţi atente, la voi este soluţia! Sunt o mie și una de alte modalităţi, prilejuri, mijloace de-a vă dărui bărbatului – faceţi-o altfel!”. Și se va micșora această ofensivă trupească a bărbatului spre femeie. Pentru că bărbatul, paradoxal, deși mai contemplativ, este mai atașat trupului, iar femeia, deși mai făptuitoare, este mai idealistă.
Am întâlnit și situaţii alienate, desigur, când femeia nu poate ieși dintr-o reverie, dintr-o zonă idealistă, utopică. Nu poate coborî la întâlnirea concretă cu propriul bărbat, ci este numai acolo, în zona unui ideal de bărbat, unui portret-robot. De aceea, când se atinge de epiderma bărbatului, e neplăcut surprinsă. De altfel, poate una din cauzele pentru care există și o criză a neînsoţirii – fete care rămân singure – este și aceasta: fetele își creează un portret-robot, un bărbat ideal în minte, și nu pot coborî în real. Eu le spun insistent: „Măi, bărbatul care e în mintea ta e frumos, dar nu există. Iar cel  care există e urât, dar există!”. Deci trebuie să alegi între aceste două alternative: un frumos care nu există și un urât care există. Unele vor să rămână cu frumosul din minte, și acolo se produce un foarte mare conflict. Lucrul acesta se poate întâmpla și bărbatului, dar mai rar.

„E a mea, pot să fac – e obligată!”
– Aș mai insista pe un aspect, anume că tinerii intră în viaţa de familie, se căsătoresc – ea devine a lui, el devine al ei – și apare un fel de depreciere a celuilalt, în sensul că nu i se mai acordă atenţia, delicateţea și respectul ca unei persoane de care vrei să te apropii. De aici se degradează foarte mult relaţia: celălalt nu mai reprezintă „ceva” pentru tine…
– Știţi ce am constatat? Este ceea ce constată aproape toată lumea, de fapt – nu-i nici o noutate. Este efectul negativ al oficializării relaţiei, care pentru cei doi sună a lucru garantat, a obligaţie – și când am intrat în termenii aceștia, deja relaţia este puternic afectată. „E a mea, pot să fac – e obligată!” „E al meu, pot să fac cu el – e obligat!”. Acești termeni ai obligativităţii și ai lucrului garantat, asigurat de semnătură și de slujba de la biserică, viciază fantastic relaţia. Mai este și un alt aspect, care ține de psihologia umană decadentă. Ceea ce dorești și nu ai este mai prețios decât ceea ce ai dobândit deja. Aici ar trebui ca cei doi să înțeleagă faptul că celălalt nu este un obiect care devine al tău, ci este o persoană liberă – și rămâne liberă! -, care ți se dăruiește dacă vrea.
În fond și la urma urmei, e tot o confuzie la nivelul înţelegerii și conștientizării lucrurilor – pentru că, iată, persoana umană a fost făcută de Dumnezeu liberă, nu o poate constrânge nici o instituţie, nimic, nici cea mai sfântă!
– Nici Dumnezeu nu o constrânge!
– Nici Dumnezeu nu o constrânge! De aceea spune Sfântul Apostol Pavel repetat: „Toate îmi sunt îngăduite” – dar traducerea mai exactă este „toate îmi sunt în putere”. Nu „în putere” ca autoritate, ci ca posibilitate! Asta înseamnă proclamarea suveranităţii după chipul lui Dumnezeu. Omul e suveran. E chemat să fie suveran. Oamenii cred că, dacă se propovăduiește această suveranitate, riscăm libertinajul – nu! Conștiinţa suveranităţii îi naște omului conștiinţa responsabilităţii: „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” 1 Corinteni 6:12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate mă zidesc, unele mă distrug – prin urmare, nu voi face lucruri care mă distrug.
Ei bine, din păcate, în mentalul nostru, lucru- rile acestea, instituţiile acestea – iată, cununia civilă sau cununia religioasă, care e foarte importantă! – ni se par mai importante decât noi înșine: trăim cu impresia că ne-ar afecta libertatea noastră.
Nu ar trebui să ne afecteze. Noi suntem la fel de liberi, responsabilitatea însă este mai mare, contextul în care ne așezăm este altul. Dar suntem – sau ar trebui să fim! – la fel de liberi. La fel de liber eu, la fel de liber celălalt. Prin urmare, ar trebui să funcţioneze nu numai simțământul propriei libertăți, ci mai ales respectul pentru libertatea celuilalt. Este aici și o chestiune de educaţie.
Au fost epoci în care respectul dintre soţi era foarte crescut, îi respectai libertatea, îi respectai intimitatea celuilalt, și multe altele. Acum lumea a decăzut foarte mult din acest punct de vedere. Despre o educaţie elementară vorbesc, care se vede în multe alte domenii ale vieții. Prin urmare, această raportare impersonală la celălalt, ca la un obiect, în temeiul oficializării căsătoriei, introduce erodarea, inerţia aceasta negativă, rutina. Este psihologia drepturilor individuale, care în mod greșit se aplică nu doar la lucruri, ci și la oameni. Un lucru care ţi se dă e al tău în virtutea de „drept”, cum ar veni.
– El crede că are dreptul, dar celălalt nu are dreptul! Numai el are dreptul asupra celuilalt.
– Da. Or, discursul Sfântului Apostol Pavel în acest punct este absolut extraordinar. El exclude întru totul ideea de „drept” în relațiile dintre soți, și propune ideea dăruirii totale către celălalt. Bărbatului îi spune că nu el e stăpân pe trupul său, ci femeia – iar femeii îi spune că nu ea e stăpână pe trupul ei, ci bărbatul cf. 1 Corinteni 7:4. Acest lucru schimbă absolut datele problemei. Dar, cum spuneam la început, dacă noi nu ne aplecăm cu conștiinţa de sine asupra lucrurilor elementare, nu ne vom apleca cu atât mai puţin asupra acestor lucruri care ni se par la un moment dat o exigență prea mare, din păcate. Și lucrurile, iată, se degradează. Ce să mai vorbim de formele decadente, de violenţă… Nu mai vorbim de acestea, nu le mai luăm în calcul. Luăm în calcul acest duh al obligativităţii care ucide.

„Soluţia e înlăuntrul tău”
Dar să vorbim despre soluţii, pentru că asta e foarte important – căci, iată, noi, ca preoţi, trebuie să dăm soluţii. Vine cineva și-ți relatează situaţia din familie, și eu îi spun: „Când celălalt vine spre tine, și îţi cere, și îţi revendică, și iar îţi revendică – există (așa a dat Dumnezeu!) soluţia înlăuntrul tău”. Acesta e marele dar al firii umane: că nu suntem dependenți de soluţia din afară, de soluţia din celălalt, ci avem soluţia înlăuntrul nostru. Când celălalt vine spre tine, șansa cea mare e la tine. Să-l anticipezi, să-i dăruiești tu ceea ce el vine să ia de la tine în termeni de obligaţie, și asta înainte de a se mișca el spre tine. Să anticipezi! Asta e cheia fantastică a căsniciei. Să anticipezi și tu ca bărbat, și tu ca femeie, și atunci ai anihilat pornirea aceea în termenii de care vorbeam, ai rutinei. Dar asta înseamnă să fii foarte treaz, să fii foarte viu, să-l cunoști pe celălalt, să fii foarte interesat, să vrei foarte mult acest lucru – altfel nu poţi anticipa. Anticiparea!
Îl cucerești pe celălalt dându-i ceea ce el gândea, aștepta, își pregătea să obţină folosind instrumentele „dreptului”, dându-i în dar înainte de a face el pasul spre tine pentru a revendica. Asta este o foarte mare știinţă, și presupune o foarte mare trezvie, luciditate, conștiinţă de sine…
– Presupune și a înţelege, în general, ce înseamnă femeia și ce așteptări are femeia, ce înseamnă bărbatul și ce așteptări are bărbatul. Dar și, în particular, presupune să-l simţi pe celălalt – și eu cred că nu poţi să-l simţi pe celălalt dacă nu-l iubești cu adevărat și nu te pui în locul lui permanent. Să simţi că sunt niște mișcări în sufletul celuilalt și să vii în întâmpinarea lui, să-l odihnești…
– Absolut. Dar ca să simţi lucrurile astea, trebuie să ai organul simţirii foarte exersat, foarte dezvoltat, ceea ce nu prea se întâmplă, din păcate.
– Ce credeți că ar trebui să știe tinerii înainte de căsătorie și află după?
– Păi, este și ceea ce se întâmplă cu călugărul care se duce la mănăstire, care așteaptă ceva și găsește cu totul altceva. Cel mai important lucru este faptul că trebuie să se pregătească și nu se pregătesc. Eu le spun celor care mai întârzie cu măritișul: „Măi, nu ești încă pregătită?… Te-ai pregătit?”. Oamenii nu se pregătesc pentru căsnicie, nu mai vorbim că pregătirea asta începe foarte de timpuriu, cum își face apariţia firea bărbătească sau femeiască în cineva, când încep să se dezvolte cele bărbătești și cele femeiești – de atunci ar trebui să înceapă grija pentru pregătire. Dacă nu se întâmplă această grijă, se întâmplă foarte multe alte lucruri.
Mai concret, la băieţi le-aș cere să fie extrem de atenţi cu gestionarea impulsului sexual înainte de căsătorie. Extrem de atenţi! Dacă l-au scăpat din frâu, fie în orice direcţie perversă – a onaniei sau a pornografiei (ele se însoţesc, probabil), sau a relaţiilor sexuale – dacă au scăpat din frâu acest capitol, e greu de presupus că mai pot să recupereze normalitatea în relația cu soția. Ăsta-i punctul meu de vedere. Iar fata, sigur, pe lângă virginitatea trupească, ar trebui să-și păstreze foarte atentă și o anumită virginitate sufletească. Și cel mai mult și mai mult, să se păstreze cu picioarele pe pământ, să fugă cât poate de ispita reveriilor, de ispita ieșirii din realitate.

„Luptă-te!”
– Spuneaţi că bărbatul trebuie să nu cadă în lucrurile acestea trupești, căci i-ar fi foarte greu să întemeieze apoi o familie. Totuși, foarte mulţi cad – ce facem cu ei? Cum se poate omul vindeca?
– După ce cade omul, șansa lui este să recunoască faptul că a căzut, și că a făcut o experienţă care-l costă. Acesta e un pas pozitiv. Deci să știe că de aici provin foarte multe disfuncţii, și să nu dea vina pe nevastă! Să știe că dacă el se însoţește cu o femeie având o astfel de moștenire negativă, cu o ostoire a trupului prin practica onaniei de ani de zile, de exemplu, să nu se aștepte să meargă roz lucrurile în familie, pentru că există și o perversiune a firii – firea e făcută să funcţioneze într-o anume direcţie, și prin această perversiune este întoarsă: spre sine! Și atunci, cine a făcut onanie câţiva ani de zile, atunci când își ia nevastă, face onanie cu nevasta! Nu intră într-o relaţie cu celălalt. Și femeia nu suportă să fie obiectul bărbatului. Spunem lucrurile dure, pentru că se întâmplă, și se ocolește subiectul acesta. Și, mai mult, revistele de specialitate laudă practica onaniei. Or, după părerea mea, aceasta este una dintre cele mai dăunătoare practici, care pervertesc firea. Și firea, făcută să se împlinească la întâlnire cu cealaltă, se împlinește în sine. Autosatisfacerea pe orice plan este sinucigașă. Pe orice plan – și mental, și trupesc, și de orice natură.
Sigur, până la un moment dat sunt responsabili părinţii, trebuie să dea o educaţie anume. Dacă copilul descoperă de la 10 ani siteurile pornografice, e aproape pierdut. E greu de crezut că mai poate să-l ţină cineva. De la un moment dat însă, când dânsul conștientizează, trebuie să înceapă lucrul cu sine. A fi om e lucru mare! Trebuie o bătălie – cum spune Pavel: „Încă nu m-am luptat până la sânge cu păcatele mele” cf. Evrei 12:4 – trebuie o bătălie pe viaţă și pe moarte dacă vrei să beneficiezi la parametrii maximi de darul firii tale. Altfel, pe urmă ne plângem că nu funcţionează asta, nu funcţionează cealaltă, femeia nu se simte bine lângă tine, pleacă, te lasă… Asta este, îţi asumi, ești responsabil.
De ce spovedim omul la 7 ani? Pentru că de atunci deja începe să fie responsabil faţă de ceea ce face, și tot ceea ce adaugă la statura sa va fi pricină pentru o vieţuire în parametrii calitativi buni sau pentru o vieţuire în parametrii calitativi negativi – și trebuie să înveţe lucrul acesta. Tot dă vina pe toată lumea… El este însă principalul responsabil! Și eu le spun la tinerii care vin și se spovedesc: „Măi, fii atent! Nu te mai poate nimeni stăpâni, nu te mai poate nimeni controla, nici tata, nici mama, nici școala – tu ești responsabil. Vrei să te bucuri de o viaţă frumoasă, împlinită, la parametrii firii pe care ne-a dat-o Dumnezeu? Ai grijă de asta! Nu te lăsa biruit de asta! Luptă-te!” „E greu, Părinte…” „Luptă-te!”. Mai ales bărbaţii, băieţii: „Luptă-te!”. Bărbatul își dobândește bărbăţia și luptând. Altfel…
Dar omul se tot amăgește că responsabilităţile sunt în altă parte – nu! Responsabilitatea e pe capul fiecăruia dintre noi, și în ceea ce privește calitatea vieţii personale, și în ceea ce privește calitatea vieţii de familie și, în ultimă instanţă, răspunsul la Judecata din urmă pentru toate. Asta este: pe umerii noștri. Ne bucurăm că trăim, este un mare foarte dar, este o foarte mare oportunitate – dar pe măsură este și responsabilitatea.

„Copilul este un foarte mare dar”
– Cum trebuie să se pregătească familia de venirea unui copil?
– Trebuie să-l primească, întâi de toate. Trebuie să-l primească când îl dă Dumnezeu. Foarte important! Să nu se planifice prea mult, măcar primul copil să nu-l planifice. Sigur, ar fi bine să nu-i planifice nici pe ceilalţi, dar mai ales primul copil să nu-l planifice: când îl dă Dumnezeu! Pentru că este o foarte mare rânduială aici, primul, „cel întâi-născut”, cum se spune, „este al lui Dumnezeu” cf. Ieșirea 34:19. Poate oricine să constate lucrul acesta. Eu unul am făcut-o: familiile care rămân la un singur copil, într-un fel sau altul, îl „pierd”. Doamne ferește de situații tragice, am întâlnit! Mulţi dintre copiii singuri la părinți se călugăresc, și părinţii rămân foarte frustraţi pe tema asta. Cu alţii se întâmplă și alte drame, pentru că e aici o rânduială a lui Dumnezeu.
Și pe urmă, sigur, cel mai important este să se pregătească sufletește pentru venirea celei de-a treia persoane. Nu e proprietatea lor, nu e bunul lor cu care să facă ce vor, nu este obiectul în care să-și refuleze toate neîmplinirile lor. Asta e o foarte mare problemă. Aţi văzut, copilul de mic știe să lupte pentru sine, bătălia lui este să fie luat în seamă ca persoană, să vorbești cu el ca atare, să nu îl manipulezi. Copilul este un foarte mare dar, ajută foarte mult și cuplul, pentru că se iese din acea tensiune în doi spre un al treilea, care este și expresia unirii celor doi, căci se unesc amândoi părinţii în pruncul născut. E un foarte mare dar. Din păcate, naștem prea puţin acum. E și contextul foarte complicat. Mamele merg la serviciu…
Toţi se mândresc cu un singur copil, alţii se mândresc cu doi copii, chiar se cred înţelepţi. Eu cred că nu sunt înţelepţi. Măcar de la trei în sus, trei copii, patru copii, pentru că e și un echilibru între copii Avem și o datorie faţă de continuarea spiţei, să zic așa, pentru că noi am primit în dar existenţa, și suntem chemaţi să naștem la rândul nostru. Sunt lucruri mult mai adânci decât ne putem închipui noi, dar toate se rânduiesc dacă omul își conștientizează locul, poziţia lui în lume și vocaţia lui – și înspre Dumnezeu, și înspre oameni, și înspre lumea întreagă.
– Care sunt greșelile cele mai mari pe care le fac părinţii în educarea copiilor?
– Una, pe care eu o socotesc a fi cea mai mare, este tocmai operarea cu o măsură pe care copiii văd că nu o împlinesc părinţii înșiși. Părinții vin cu un discurs teoretic, și în temeiul autorităţii lor părintești îi cheamă pe copii la o măsură a deplinătăţii pe care ei înșiși nu o împlinesc. Și copiii aceia, până la un timp, rezistă, se supun, dar când au prilejul să scape de autoritatea părinţilor, evadează, fug pur și simplu.
De aceea, eu cred că o pedagogie mai relaxată un pic, mai smerită, este mai potrivită. Copiii să vadă la părinţi că-și asumă autocritic ei înșiși neputinţele. Sigur, copilul se demobilizează și dacă-l vede pe părinte că nu e prea autoritativ, dar, după părerea mea, o problemă foarte mare este presiunea autorităţii părinţilor. E ușor să spui ce trebuie, e foarte ușor să spui ce trebuie, dar dacă copilul vede la tine că tu nu faci minimul din ceea ce trebuie, se face o scindare în el, în mintea lui: „Păi, mie tata îmi cere să nu fac asta, dar el face toate relele: el fumează, el bea, el nu-i atent, el cutare, cutare…”. Asta provoacă foarte mare dezechilibru.

„Eu şi acuma mă închin cum se închina tata…”
– Cum să creștem un copil în Biserică nu doar formal, adică nu doar aducându-l Duminica la biserică ca să se împărtășească?
– Eu spun cum am fost eu dus la biserică – care mi se pare cea mai firească așezare. Eu știam că mama și tata se duc la biserică. Duminică de Duminică îi vedeam pregătindu-se, închinându-se, spălându-se, primenindu-se și mergând la biserică. Noi, ăștia micii, nu ne duceam Duminică de Duminică – bine, era și perioada comunistă -, la sărbătorile mai mari mergeam. Bunica mea ne spunea: „Măi, măcar unul din casă să meargă la biserică!”.
În mare, exemplul, modelul de evlavie, de așezare, să fie într-un firesc, să nu fie forţat. Și atunci copilul se așază foarte firesc după modelul părinţilor. Cum calcă părintele la biserică, așa va călca și el. Cum se pregătesc părinţii să meargă la biserică, așa va merge și el. Cum se închină părinţii și ce atmosferă e între ei, așa va urma și el. Eu și acuma mă închin cum se închina tata înainte de culcare. Dacă nu fac lucrul acesta, simt că mă rup de ceva vital. Și era foarte simplu. Își făcea cruci nesfârșite în faţa patului, așa îl știu pe tata – Dumnezeu să-l odihnească, împreună și pe mama…
– Cred că aici e o distincţie pe care ar trebui să o facem: de multe ori părintele doar face pe modelul, dă lecţii, și copilul îl surprinde că dă lecţii. Problema este nu atât să faci ca să te vadă copilul, ci să faci ca să te vadă Dumnezeu.
– Absolut! Copilul este cel mai fin barometru al firescului. Nu-l poţi amăgi. Copilul te prinde primul că faci lucrurile să fii văzut, că le faci fals. De aceea spuneam că eu am fost martorul lucrurilor făcute într-un firesc care este echivalent cu respiraţia. Așa cum respiră omul, așa să se ducă și în faţa lui Dumnezeu, atât de firesc.
Nu excesul de învăţături mi se pare necesar, nici excesul de explicaţii. Iată alt aspect – sigur, asta intră într-o discuţie mai largă – mi se pare că părinţii de acum, sub o presiune a unui model, transmit foarte multe informaţii copilului. Și asta se transformă într-o presiune absolut dăunătoare. Copiii sunt chemaţi să devină prea responsabili pentru prea multe lucruri peste puterea lor, și reacţionează refuzând.
Eu așa i-am lăsat: să se facă rugăciunea în casă, și ăla micu’ să fie lăsat să vină el singur – și vine! Să nu fie presat. Dar să se facă rugăciune! Să nu se facă numai ca să vadă copilul. Să fie rugăciune. Că, dacă e rugăciune, e Duhul lui Dumnezeu acolo, Care atrage. Primul care e atras e copilul, el e cel mai sensibil la cele dumnezeiești.

„Asta este calea cea mai avansată de a se îmbunătăţi duhovniceşte”
– Mai este o problemă pe care am sesizat-o: sunt mame care Duminică de Duminică vin cu copilul la biserică să-l împărtășească și, pentru că au un copil, doi, nu apucă să stea nici mult la slujbă, nici să se liniștească. Și mă întreb: oare folosul pe care îl avea copilul n-ar fi mai mare dacă mama s-ar hrăni și ea duhovnicește, în măsura în care poate, și uneori i-ar lăsa pe copii acasă, cu bunicii sau cu tatăl, ca să se întărească și ea?
– E un sacrificiu al mamei. E foarte important cu ce motivaţie, cu ce gând, cu ce așezare face lucrul acesta mama. Iată, există riscul și aici al unei rutine: „Să împărtășesc copilul, să împărtășesc copilul – cel mai important lucru!”. Trebuie să știi de ce îl împărtășești. Trebuie să știi să-ţi asumi jertfa asta. Dacă femeia își asumă jertfa creșterii de copii, asta este calea cea mai avansată de a se îmbunătăţi duhovnicește – dacă-și crește cu jertfelnicie copilul. Căci jertfa și chinul sunt calea cea mai avansată de îmbunătățire a omului. Dacă însă refuză acest lucru și o face ca pe o povară, atunci nu culege roadele.
După cum, sigur, e foarte binevenit darul din partea soţului să mai preia un pic, să se mai elibereze și mama un timp, două, la o slujbă, la o Liturghie, să mai respire și ea din când în când. Dar mama, de obicei, se atașează creșterii copilului, și are disponibilitate, jertfelnicie fantastică – pentru că, iată, s-ar putea să fie mai trează în biserică chinuită de copil, decât stând fără copil, când ar putea să o fure gândurile.
În cele din urmă, dacă este să tragem o linie, responsabilitatea primară, primordială, fundamentală a reușitei familiei este bărbatul – pentru că el are vocaţia de cap. Deci cine conduce, acela e responsabil.
Eu cred în acest lucru foarte mult și, ca să încheiem tot cu prima întrebare, dacă există o criză a familiei, e și o criză a bărbăţiei, a bărbatului, evident. Iar dacă este un reviriment al familiei, acela, evident, se datorează recuperării de către bărbat a vocaţiei sale și a lucrării sale specifice.
Material realizat de Virgiliu Gheorghe,
Revista Familia Ortodoxă, numărul 59 (Decembrie 2013)

Sursa articol: http://ortodox.md/articole/barbatul-trebuie-sa-fie-barbat-si-femeia-foarte-femeie/