Cu cineva construiești mult timp o relație iar cu cineva pur și simplu te căsătorești

Nu există relații perfecte și nici oameni perfecți. Numai că atunci când ești cu cineva îndrăznești să faci lucrurile mai bine, să conteze unele momente mai mult, să fii mai bun. Și îndrăgostit, firește. Ești gata să oferi, să apreciezi omul de lângă, să susții. Să cedezi, pentru că așa poți obține mai mult. Să asculți, pentru că așa ești și tu ascultat. Să înțelegi, pentru că e al naibii de frumos când la rândul tău ești înțeles din jumătate de cuvânt. Și pentru diversitate să te mai cerți uneori, să te superi, să cauți motive. Dragostea fără nebunie își pierde din gust. Dar mereu având în capul lucrurilor gândul că te simți bine alături și că omul drag se simte cel puțin la fel de bine. Altfel nu merge. Altfel degeaba mai ești lângă cineva.

Să construiești într-o relație e bine. Și frumos. Să vezi cum zi de zi lucrurile se schimbă și se schimbă spre bine. Ea devine mai aproape, mai caldă, are mai multă încredere. El o susține mai mult, o ajută mai mult, o înțelege. Asta e frumos și poate că evident într-o relație. Sunt însă relații în care toată construcția asta se trece pe muchie de cuțit. Ea vrea mereu mai mult, vine cu reproșuri, cu obiecții, cu cerințe. El se simte presat, sufocat uneori, ripostează la fel de dur. Ambii în acest timp lucrează la relație. Se iubesc enorm, se simt bine împreună, au parte de momente pe care alte perechi nici nu le-au gândit. Sunt doi perfecționiști. Două părți ale aceluiași întreg. Doar că întregul ăsta se clatină de fiecare dată când nu merge bine. Ei construiesc, dar pe loc. Ei aleg nu pentru o dată în viață, ci pentru fiecare zi.

Bărbații își aleg femeile după anumite principii, după cât de multe pot construi împreună. Și femeile pe bărbați la fel. Însă atunci când dai de omul tău, omul lângă care simți liniște dar și cu care ai face toate nebuniile din lume, până și cel mai puternic principiu cade. Senzația asta e unică și o trăiesc doar cei fericiți în dragoste. Atunci pur și simplu știi că cu omul ăsta ai merge și la capătul pământului, cu mașina sau pe jos. Sau în brațe. Știi că, în pofida tuturor lucrurilor, el va face totul să fie bine. Și cel mai important e că nu îți va fi teamă. Pentru ziua de mâine, pentru tine alături de el, pentru riscuri și probleme ce pot apărea: nu îți va fi teamă. Atunci vei ști că asta e diferit de a construi. Când construiești îți este mereu teamă să nu pui o cărămidă incorect. Să nu faci ceva greșit. Să nu vorbești ceva nepotrivit. Da, sunt foarte multe relații care au crescut și au reușit construind astfel. Zi de zi. Pas cu pas. Etapă cu etapă. Și nu că în cazul omului tău nu construiești. Poate va trebui și mai multă încredere, mai multă siguranță. Dar cel mai adevărat e că dragostea nu o construiești. Profunzimea ei nu o construiești. Ea există de la început. Dragostea pentru omul ăsta, pentru care ți-ai da și viața există de la început. De asta cu el ai fi gata să te căsătorești chiar și mâine.

Cu cineva construiești mult timp o relație iar cu cineva pur și simplu te căsătorești. Pur și simplu simți fericire. Pur și simplu e al tău. 

Sursa articol: http://devorbacutine.eu/cu-cineva-constrruiesti-mult-timp-o-relatie-iar-cu-cineva-pur-si-simplu-te-casatoresti/