Putem trai o iubire ca-n basme?

Ne lămurește psihologul Gáspár György:

Cât de diferită este realitatea unei poveşti de dragoste faţă de ceea ce ne-am imaginat, de ceea ce ne arată filmele romantice sau am citit în poveştile de adormit copiii? Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, analizează.

Se spune că iubirea este menită să fie o parte plăcută a vieții. Cu toate acestea, adeseori conchidem că nu există alți oameni care să fie mai răniți sau care să ne rănească mai tare decât cei cu care suntem implicați într-o relație de cuplu. Intrăm într-o poveste de iubire cu speranțe, optimism și un puternic sentiment de invulnerabilitate; pentru ca mai apoi să constatăm că realitatea este foarte diferită de ceea ce ne-am imaginat, de ceea ce ne arată filmele romantice și de ceea ce citim în poveștile de adormit copiii. Cât ai clipi, ne trezim într-o situație de viață care parcă nu ne aparține, pe care nu o recunoaștem ca fiind a noastră și din care vrem să fugim mâncând pământul, convinși fiind de faptul că nu suntem în relația potrivită și nici alături de persoana potrivită. Iar tot ce ne mai rămâne, dincolo de gustul amar al nefericirii, este un acut sentiment de trădare, dezamăgire și neputință. Acesta este, pentru o mică parte dintre oameni, momentul în care ajung să caute un psihoterapeut și cer consiliere psihologică pentru problemele de cuplu – vor să înțeleagă unde s-a rătăcit iubirea lor, cum de s-a năruit castelul cu speranțe și cum ar putea să procedeze altfel pe viitor.

Însă pentru majoritatea dintre noi, încheierea unei relații (dincolo de amalgamul stărilor de disconfort) nu aduce nicio iluminare semnificativă, deoarece ne lipsește curiozitatea de-a descoperi legile iubirii, fiind ferm convinși că nu avem nevoie de nimeni și de nimic pentru ca data viitoare să alegem mai bine persoana căreia îi încredințăm inima și viitorul nostru. La nivelul psihologiei populare, există convingerea potrivit căreia inima sau intuiția este cea care ne ghidează către persoana potrivită. Însă psihologia științifică ne arată că, în iubire, lucrurile stau foarte diferit de ceea ce credem.

Nu instinctul iubirii ne poartă cu sine, atunci când vine vorba despre atracția romantică față de un partener, ci mai degrabă ceea ce am învățat despre relații în primii ani de viață. 

Modul în care ne îndrăgostim și iubim ca adulți este o reflecție a modului în care am învățat tainele iubirii și ale relaționării în copilărie. Iubirea noastră este într-un milion de feluri conectată la iubirea pe care am primit-o în copilărie. Iar mulți dintre noi – poate, cei mai mulți – am învățat să iubim și să fim iubiți cu multă durere.

 Adesea, clienții care vin la mine în terapie îmi spun că sunt în căutarea iubirii care le-a lipsit în copilărie; dar cu fiecare dintre ei ajung la revelația surprinzătoare că a ales iubirea pe care o cunoștea cel mai bine. Vrem sau nu să acceptăm, felul în care ne-au iubit adulții care ne îngrijeau în copilărie are asupra noastră efecte pe termen lung. Și sunt mult prea puțini cei care au cunoscut de mici o iubire definită de bunătate, grijă, compasiune și respect față de nevoile lor psihologice de bază.

Majoritatea am crescut cu gustul unei iubiri care mai degrabă lipsește ori nu se manifestă sau cu o iubire care critică, lovește, trădează și îți înșală încrederea. O iubire presărată cu multe dificultăți. Realitate pe care o trăim și la vârsta adultă, dar de care nu suntem conștienți de unde izvorăște. Ceea ce am învățat în primii șapte ani de acasă despre formula iubirii se transformă în adevăratele criterii în baza cărora ne simțim atrași de anumite persoane la vârsta adultă. Oricât ar fi de greu de acceptat, chiar și atunci când vine vorba despre iubire, căutăm familiarul și evităm necunoscutul – indiferent dacă acesta ar putea veni cu un potențial mai benefic pentru noi. 

Iar atunci când ne întâlnim cu câte un posibil partener afectuos, încrezător în relații și în viitor, care știe să aprecieze și să facă o altă persoană să se simtă bine, nouă ni se pare că ceva nu este în regulă. Spunem că lipsește chimia. Și asta, deoarece chimia înseamnă să identificăm tiparul pe care creierul și corpul nostru îl cunosc foarte bine. Nu avem chimie cu astfel de persoane, pentru că astfel de comportamente (de grijă și atenție relațională) nu ne sunt cunoscute. Iar inconștientul nostru recunoaște asemenea persoane ca fiind „aproape perfecte“ pentru ceea ce ne dorim de la viață. Acestea ar fi chiar potrivite… cu o singură excepție: niciodată nu ne vor face să suferim așa cum am învățat că trebuie să suferim din iubire.

Prin urmare, nu ne rămâne decât să recunoaștem că, atunci când vine vorba despre iubire, trăim într-o lume romantizată. Suntem îndemnați să ne ascultăm intuiția, emoțiile și să acționăm în funcție de ceea ce simțim. Dar nimeni (sau aproape nimeni) nu ne vorbește și despre costurile pe care le plătim, pentru această iluzie a libertății de alegere. Iată una dintre lecțiile de viață pe care le învățăm pe propria piele. La început, totul pare să funcționeze exact ca în povești – asta pentru că cei mai mulți oameni sunt ușor de iubit de la distanță. Dar pe măsură ce petrecem mai mult timp cu alesul sau aleasa noastră, ajungem să-i cunoaștem tot mai bine defectele și realizăm că lucrurile nu sunt atât de roz. Ni se cere să facem compromisuri, să tolerăm o serie de comportamente cu care nu suntem împăcați, să ținem cont de nevoile și părerile contrare ale celuilalt… Și astfel, ajungem să constatăm că a iubi și a ne lăsa iubiți nu este chiar atât de simplu pe cât pare.

Cert este că adevărata relație de iubire matură începe exact în punctul în care se sfârșesc basmele europene și filmele americane. Iubirea romantică există, dar ea durează de la câteva săptămâni până la maximum câțiva ani (doi sau trei). După care îi cedează locul alchimiei relaționale, imperios necesară pentru a atinge obiectivul suprem al iubirii – acela de a asigura creșterea și vindecarea noastră psihologică și emoțională. 

Așadar, lăsând la o parte poveștile romantice despre iubire, fiecare dintre noi are responsabilitatea de a-și descoperi legenda personală despre iubire și relații. Iar pentru a ne putea continua viața împreună, avem de editat vechile scenarii și de scris altele noi, împreună. Și eu și tu, cititorul acestor rânduri, avem de construit povești adevărate despre iubire – unele în care la început este bine, apoi mai greu, apoi iar mai bine, până când ne obișnuim cu tainele iubirii mature.

~Gáspár György, psiholog, psihoterapeut relațional și autor. Atunci când nu este în cabinet, ține cursuri pentru viitorii psihoterapeuți sau susține conferințe pentru publicul larg. Este îndrăgostit de meseria pe care o practică, iar misiunea lui este #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Sursa articol: alistmagazine.ro/