Iubirea neconditionata - in cuplu

by Cristina Tomescu/ sursa https://www.quantumcoaching.ro/iubirea-neconditionata-cuplu

"Iubirea necondiţionată nu înseamnă să oferim totul sau să facem totul pentru cei la care ţinem. Şi mă refer la absolut toate tipurile de relaţii: parentale, romantice, de prietenie , etc.
De multe ori  cei care au pornit pe calea dezvoltării personale şi a evoluţiei sprirituale au experienţe de viaţă poate chiar mai neplăcute decât înainte de “trezire”, atunci când relaţionează cu partenerii de cuplu, lăsându-se  manipulaţi sau înjosiţi, umiliţi, trataţi urât, aceptând totul pentru că vor să integreze conceptul de iubire necondiţionată.
Pentru că în ultima perioadă lucrez cu persoane care trec prin astfel de încercări, am dorit ca articolul de astăzi să aducă unele clarificări referitoare la acest concept înţeles greşit uneori.
Copii fiind (pe vremea când maturii nu făceau cursuri de parenting) simţeam că nu mai suntem iubiţi atunci când făceam câte o prostie, când veneam cu note proaste şi eram certaţi, trimişi în camera noastră sau nu ni se mai vorbea o săptămână. Mecanismul pe care l-am învăţat a fost că trebuie să fii copil bun, să iei note mari şi să nu faci prostii, ca să meriţi să fii iubit.
Când am crescut, am simţit aceeaşi condiţionare în relaţiile romantice. În plus, a intervenit şi ideea de reciprocitate: “dacă eu iubesc cu o anume intensitate, atunci şi celălalt trebuie să facă la fel”. Mai departe, în căsnicie, alte condiţionări : “îmi iubesc soţia pentru că este /are/face/ oferă….ceva care mă face să mă simt iubit, altfel ….”.
Ei bine, unii dintre cei care au îmbrăţişat noua paradigmă şi care lucrează activ la elevarea lor sprirituală, au considerat că e bine să renunţe la absolut toate aceste condiţionări, sperând că practica  iubirii  necondiţionate îi poate aduce mai aproape de starea de iluminare.
A iubi necondiţionat înseamnă “în orice condiţii”, cum se spune la cununie : “la bine şi la greu, în vremuri de bucurie dar şi de suferinţă şi boală, în abundenţă sau în sărăcie …” dar nu înseamnă “indiferent de cum te comporţi tu sau de ce îmi faci tu mie”!  “ Te iubesc chiar dacă mă răneşti “ nu cred că e parte din niciun jurământ depus la oficierea căsătoriei.
Pe de altă parte, “la bine şi la rău” include şi greşeli, stupidităţi, prostii făcute de oricare dintre parteneri şi care , e drept, pot fi destul de provocatoare. Acceptarea şi înţelegerea defectelor umane, a iritărilor şi frustrărilor inerente într-o relaţie ţine şi de iubire dar şi de cât de confortabili suntem cu compromisul sau de ce considerăm a fi limita “negociabilului” în relaţia noastră.

Iubire necondiţionată sau frică?

A renunţa la propriile graniţe, la spaţiul nostru personal, şi a permite abuzul de orice fel nu face parte din ceea ce înseamnă iubirea necondiţionată. Aduce mai degrabă a frică: frica de a nu fi părăsit dacă nu respecţi cerinţele celuilalt, frica de singurătate şi frica de … neiubire. A nu fi iubit echivalează în mintea noastră, uneori, cu “nu merit să fiu iubit” sau “nu sunt în stare să fac pe cineva să ma iubească”, sau “sunt o persoană rea/ respingătoare/ neatractivă”. Toate acestea sunt credinţe limitative rădăcină şi e nevoie să explorăm exact de unde am primit aceste credinţe sau cum le-am dezvoltat.
Emoţiile asociate cu astfel de credinţe vin să tragă un semnal de alarmă , dându-ne de înţeles că e nevoie de vindecare în acea zonă. Iar vindecarea presupune întotdeauna să ne oferim iubire necondiţionată întâi nouă înşine. Numai asfel vom fi în stare să o oferim şi altora.
Când începem să ne iubim aşa cum suntem, ne consolidăm stima de sine, încrederea în propria putere interioară  şi, la un moment dat, realizăm că nu avem nevoie de validarea celorlalţi din jurul nostru pentru a ne simţi vrednici de iubire, frumoşi, divini.  Acest “antrenament” cu noi însine durează de obicei ani întregi în care ne deprogramăm , eliminând acele “fişiere virusate” ce constituie blocaje în calea devenirii noastre. În final înţelegem că nu suntem victimele nimănui, că suntem total responsabili pentru ceea ce am creat în realitatea noastră şi că valoarea personală nu are nimic de-a face cu ceea ce există la exterior. Iubirea de sine ne trezeşte din jocul melodramatic, de telenovelă, al vieţii.
E o lecţie importantă pentru majoritatea oamenilor  înţelegerea faptului că neiubirea de sine atrage către noi parteneri care ne vor reflecta exact aceeaşi emoţie şi, deci, nu ne vor iubi cum ne dorim , pentru că nici ei nu se iubesc pe ei înşişi. Jocul acesta continua, relaţie după relaţie, până când realizăm că nu e vorba despre cel din afara noastră, ci … de noi.
Iubirea adevărată, iubirea necondiţionată nu poată exista decât între egali, asta însemnând că fiecare dintre parteneri a învăţat să se iubească pe el însuşi necondiţionat. In astfel de relaţii nu mai poate fi vorba de abuz, şantaj emotional, nesiguranţă, suferinţă din dragoste, frică, pentru că nu se impun limite, nu se emit pretenţii, nu există intenţii ascunse, nu se încalcă graniţele personale.
Acceptarea fără judecată a greşelilor celuilalt este, în acest context, uşor de realizat: eşti stăpân pe tine şi pe ce simţi, nu te tânguieşti, nu te autocompătimeşti, înţelegi că reacţia celuilalt nu este problema ta ci propriul său proces de vindecare a rănilor profunde. Iubirea ta necondiţionată oferă un spaţiu sacru partenerului , în care acesta îşi poate vindeca rana.
Acceptarea presupune şi faptul că nu îngrădeşti partenerul în a face alegeri personale, că nu te aştepţi să aleagă anumite lucruri doar pentru a te face pe tine fericit. Nu controlezi deciziile celuilalt şi nu îţi impui punctul de vedere , laşi spaţiu celuilalt fără să te temi de consecinţe.

Iertarea face parte integrantă din iubirea necondiţionată

E posibil ca partenerul să spună sau să facă lucruri care nu ne sunt pe plac sau ne rănesc, dar dacă nu considerăm că e ceva  capital, de neacceptat, atunci e nevoie să aplicăm dictonul: ”urăşte păcatul, iubeşte păcătosul”, însemnând că putem vedea dincolo de fapta sa. Nu o aprobăm, nu suntem de acord cu ea, explicăm că ne-a rănit, dar ne arătăm dispuşi să iertăm pentru că nu vrem să permitem unor astfel de lucruri să interfereze cu iubirea noastră.
O astfel de alegere îl ajută pe celălalt să crească, să evolueze în acest spaţiu sacru creat, ştiind că este în continuare  iubit necondiţionat. Aici problema este că dacă se repetă de mai multe ori acestă situaţie, disponibilitatea sufletească a celuilalt de a fi deschis către iertare scade din ce în ce mai mult, până atinge un nivel critic, de unde iertarea nu mai este posibilă pentru că s-a depăşit nivelul acceptării asumate.

Iubirea necondiţionată înseamnă să iubeşti esenţa, miezul, scânteia divină a partenerului,

…care nu se modifică, indiferent de ceea ce face sau nu reuşeşte să facă. E o formă mai înaltă de iubire care se învaţă şi care trebuie practicată. Ne naştem cu ea dar reuşim să o ciunţim pe parcursul vieţii, astfel încât nu mai are destulă putere să acţioneze în noi.
Ca să înveţi şi să practici, însă, e nevoie de dorinţă, de voinţă şi de alegerea conştientă de a face acest lucru! Nu vine de la sine. Si atunci cred că iubirea necondiţionată e mai mult o acţiune, decât un sentiment. Sentimentul apare în urma unui stimul , în cazul acesta – exterior- de la afecţiunea, gesturile, comportamentul partenerului faţă de noi, sau de la simpla lui prezenţă, căci nu uitaţi că suntem energie pură, vibraţie, câmpul nostru singur influenţează instantaneu şi inconştient pe cei din jurul nostru. Aşadar iubirea e un rezultat al acestor stimuli, şi dacă e un efect, înseamnă automat că e condiţionată.
Iubirea necondiţionată este o opţiune personală, conştientă, o alegere de a acţiona în favoarea, spre mulţumirea şi plăcerea partenerului, indiferent dacă obţinem sau nu ceva în schimb de la acesta. Nu cerem modificarea comportamentului său, ca să îl iubim, nu pretindem o schimbare ca să oferim iubirea necondiţionat.

Matt Kahn, în “Dragostea este adevărată”, spune: “Iubirea nu e un sentiment! E ceea care susţine şi hrăneşte pe cel care  experimentează orice gamă de sentimente. Şi când iubirea nu este un sentiment, cine te poate îmbrânci în afara lui? Iubirea e o armonie care ori inundă o inimă , ori înflăcărează două inimi, când unul dintre parteneri sau amândoi sunt hotărâţi să servească fericirii celuialt, fără să se excludă pe sine“.

Când ne îndrăgostim, în acea stare de “imponderabilitate” suntem orbiţi de dragoste şi avem  tendinţa să trecem peste orice defect, peste orice reacţie sau comportament al celuilalt. Unii cred că acesta este iubirea necondiţionată şi că ar trebui să luăm acea perioadă drept standard. Dar cât timp a fost posibil să păstrăm acea stare din “săptămâna chioară”, “luna de miere”, primul an de căsnicie…? Exact cât le spune şi denumirea. De ce? Pentru că totul este nou la început, partenerul e o energie neexperimentată până atunci şi totul e frumos până când partenerul se transformă în …tine. Începi să vezi în el fricile, nemulţumirile, rănile tale. E oglinda perfecta. Dar noi nu vrem să ne oglindim, vrem să fim îndrăgostiţi şi iubiţi!
În “Copacul Magic”, semnat de Talidari (pseudonim pentru un grup de artişti) se spune:

“iubirea necondiţionată nu înseamnă să fii orbit de dragoste ci, mai degrabă,

să hotărăşti că nimic nu este mai important decât iubirea”

Este corect să echivalăm iubirea cu realaţia?

Iubirea necondiţionată se poate exprima în orice tip de relaţie dar nu este relaţia! Aceasta s-ar putea numi “un parteneriat cu o anumită funcţionalitate”. Să laşi o relaţie necondiţionată, cred că ar fi ca un stat fără legi, ar duce inevitabil la anarhie sau la dominaţia uneia dintre părţi.
De câte ori nu aţi auzit de cupluri care au divorţat, căci relaţia nu funcţiona, dar partenerii au continuat să se iubească ? Au continuat să vadă “esenţa” omului , darul pe care l-a adus fiecare în viaţa celuilalt. Uneori, a ieşi dintr-o relaţie disfuncţională este un gest de iubire necondiţionată. Şi ţi se permite să faci asta tocmai pentru că relaţia în sine, ca “instituţie” are reguli, legi de guvernare ce includ şi procedura de încheiere când condiţiile nu sunt îndeplinite.
Prin gestul tău de a ieşi din acea relaţie afirmi că înţelegi nevoia fiecăruia dintre voi de a experimenta lucruri diferite, deoarece aveţi lecţii diferite de viaţă, sau faptul că etapa din existenţa voastră în care aţi avut nevoie să vă oglindiţi unul pe celălalt s-a terminat şi fiecare porneşte într-o altă etapă de dezvoltare şi evoluţie, îmbogăţit de experienţele şi sentimentele trăite împreună pe parcursul relaţiei.

La un nivel mai înalt, dragi co-creatori, iubirea necondiţionată e un camp de energie inter-dimensională capabilă să capteze un tipar energetic de o frecvenţă mai joasă şi să îl transmute într-o energie de frecvenţă superioară. Iar acest lucru este parte din misiunea celor treziţi şi care s-au oferit voluntari să participe la acestă schimbare majoră care ne afectează pe noi toţi,  pe mama Gaia/ Pământ, inclusiv. Si aceasta ar fi o explicaţie mai “ezoterică” pentru a înţelege de ce vă apar în faţă tot felul de circumstanţe sau persoane cu care este nevoie să vă testate şi antrenaţi  “muşchiul” iubirii necondiţionate."

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro
© Copyright Cristina Tomescu 2017
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro