Împărăția fericirii și speranței

A fost odată, într-o țară foarte îndepărtată și plină de fericire, un împărat și o împărăteasă ce aveau o fiică foarte frumoasă și bună la suflet. Toată lumea era fericită în această împărăție.

Dar, într-o zi obișnuită, ca toate zilele de altfel, a căzut din cer o picătură foarte mare de apă. Și în acea picătură era un băiat de o frumusețe nemaivăzută. Tânăra prințesă s-a îndrăgostit pe loc de băiat și i-a cerut părinților ei să afle cine sunt părinții lui și să le-o ofere pe ea ca noră. Nici nu termină de vorbit cu ei, că intră brusc în cameră frumosul băiat. Acesta le-a spus că el este o ființă venită din Cer și că a dorit să vină pe Pământ s-o vadă pe fiica lor deoarece vestea bunătății și frumuseții ei a ajuns până acolo sus, la ei. Le-a mai spus că el nu poate rămâne pe Pământ pentru că locul lui este în Cer. Și în acel moment, tânărul cel chipeș a dispărut.

Auzind și văzând acestea, fata s-a întristat foarte tare, iar tristețea i-a furat puțin din frumusețe. A rămas ea tot frumoasă, dar i s-a împietrit inima, și asta a făcut ca frumusețea ei să fie una rece.

Atunci, împăratul și împărăteasa au anunțat că dacă va fi cineva care să trezească din nou fericirea în inima fiicei lor, atunci ei vor da jumătate din împărăție acelei persoane. Dar nimeni nu a reușit să fericească pe tânăra prințesă.

După multe săptămâni de zile, la curtea împărătească a apărut o bătrână uscăţivă și gârbovită. Ea le-a spus împăraților că va reda căldura inimii fiicei lor în doar câteva săptămâni, dar pentru aceasta are nevoie să fie singură cu fiica lor, într-un loc retras, departe de ochii tuturor oamenilor. 

Cu mare greutate și-au dat cei doi părinți fiica pe mâna bătrânei, dar fata lor a rămas rece la tot ce se petrecea în jurul ei. Gândul ei a rămas la tânărul de care se îndrăgostise. Așa că, luându-și rămas bun de la părinți, a urmat-o pe bătrână până când au ajuns într-o pădure îndepărtată.

Aici, bătrâna a supus-o pe tânăra fată la o grămadă de încercări. I-a testat umilința, supunerea, curajul, dar cel mai mult, i-a testat speranța. I-a spus că dacă îl va iubi pe băiatul din Cer ca și cum el ar fi tot timpul lângă ea, atunci cu siguranță el va veni pe Pământ pentru ea.

Din acel moment, fata făcea tot ce îi cerea bătrâna, cu o stare plină de speranță. Acum totul avea un sens. În fiecare zi se uita în ochii bătrânei fiind atentă la privirea acesteia, iar bătrâna o încuraja cu fiecare privire. Au trecut astfel doi ani de zile.

Deși nu apărea nici un semn că băiatul din Cer va mai veni, prințesa se manifesta ca și cum băiatul din Cer ar fi chiar lângă ea. În al treilea an, bătrâna a spus că a sosit timpul ca ea să se întoarcă acasă la părinți. I-a mai spus că acolo va avea o mare surpriză, dar că ea nu se va întoarce la palat, deoarece e chemată în altă parte. Astfel că prințesa va trebui să se întoarcă singură.

Cu mare părere de rău s-a despărțit prințesa de bătrână și înainte de plecare a rugat-o să-i spună cine este. Atunci bătrâna i-a răspuns:” Eu sunt înțelepciunea inimii și mama iubirii, iar băiatul din Cer de care te-ai îndrăgostit este chiar fiul meu. Ți-am testat speranța pentru a vedea dacă meriți cu adevărat să fii cu băiatul pe care-l iubești. Speranța ta l-a ajutat pe el să i-a formă umană și să vină la tine. Întoarce-te acum la palat deoarece el te așteaptă acolo. Și ține minte: PĂSTREAZĂ SPERANȚA MEREU VIE!”

Astfel, cele două s-au despărțit și prințesa s-a întors în împărăție unde s-a căsătorit cu băiatul din Cer și împărăția a fost numită : ÎMPĂRĂȚIA FERICIRII ȘI A SPERANȚEI.


  ~'poveste' de Amina Bunescu

Sursa : http://venus.org.ro