.

joi, 28 martie 2013

Relatia spirituala - darul acceptarii si iubirii neconditionate

Când doi oameni se dedică unei relaţii spirituale, ei cad de acord să se ajute unul pe celălalt să devină conştienţi de tiparele auto-trădării.
Intenţia lor nu este să-şi înăbuşe sentimentele negative, ci să cre­eze suficientă siguranţă în cadrul relaţiilor, pentru ca sentimentele negati­ve să poată ieşi la suprafaţă şi tiparele autotrădării să poată fi revelate.
Compania spirituală înseamnă nu numai a împărtăşi un scop comun şi o orientare în viaţă, ci şi un legământ reciproc şi plin de curaj de a-şi asuma responsabilitatea şi de a elimina acuzele.
Fiecare persoană se află aici pentru a-şi ajuta partenerul să înceteze de a mai proiecta, să în­ceteze de a mai face pe victima, să înceteze de a mai găsi probleme în afara lui însuşi.
Nu face acest lucru ţinându-i conferinţe, ci creând un spa­ţiu sigur şi plin de compasiune, în care celălalt poate să stea faţă în faţă cu el însuşi. Acolo unde acesta ar putea vedea un duşman, celălalt nu vi­ne alături de el. Refuză să intre în jocul cu ţapul ispăşitor, acuzele şi ata­cul. Dar el poate iubi. Poate accepta modul în care simte celălalt, li poate valida sentimentele şi, cu blândeţe, îl poate încuraja să găsească, în pro­pria inimă, calea spre pace.
Chiar dacă îl vede pe celălalt cum creează proiecţii, nu încercă să-l îndrepte, deoarece aceasta ar însemna să i se alăture în minciună. Ră­mâne, pur şi simplu, conştient de cine este celălalt cu adevărat. Şi, ast­fel, îl aduce – cu blândeţe şi fară vorbe – înapoi spre el însuşi. Dar, mai presus de orice, stă doar şi ascultă. Nu este de acord cu ceea ce spune celălalt şi nici nu contrazice. Ştie că părerile lui nu înseam­nă nimic şi că ele n-ar face altceva decât să-l îndepărteze pe celălalt din procesul său.
Ascultă doar, cu multă atenţie şi compasiune. Ascultă fără să judece sau – dacă descoperă că judecă – devine conştient de propriile sale judecăţi şi stă iarăşi şi ascultă. Ascultă cu o inimă deschisă şi cu o minte deschisă. Iar atitudinea sa de a asculta devine un stâlp de sprijin pentru adevăr. Cu cât ascultă mai mult fară să judece, cu atât călătoria plină de acuze al celuilalt încetineşte.
Treptat, folosind cărarea iubirii sale, celălalt se întoarce la el însuşi. Acesta este darul pe care partenerul spiritual îl oferă celuilalt partener. Aceasta este perla de maximă valoare.
Când fiecare poate să-i dea celuilalt darul acceptării şi iubirii ne­condiţionate – extinzând acest dar pentru a include pe toată lumea – nu vor mai exista proiecţie, acuze şi atac.
Nu vor mai exista subiecte asupra cărora acestea să se îndrepte. Nu vor mai exista victime sau torţionari. Vor exista doar parteneri egali în dansul vieţii. Inimile se vor des­chide. La început puţin – dar apoi atât de mult, încât vor putea înghiţi întreg universul manifestat. Şi, într-adevăr, o vor şi face într-o zi.
Când toţi cei care se percep pe ei înşişi ca fiind nevrednici şi neîntregi vor deveni întregi şi sfinţi, nu va mai exista perceperea separării de sursa iubirii. Fiecare dintre noi va fi o raza strălucitoare de lumină, care va radia din centrul inimii, ajungând peste tot, în întreaga eternitate, dizolvând separarea şi păcatul, botezând vinovăţia în râul propriei frici şi întâmpinându-l pe fiecare cu buchete de flori, atunci când iese din ape inocent şi liber.
Acestea sunt darurile pe care le avem de oferit unul altuia, atunci când jocul abuzului se încheie. Şi el se încheie, în orice moment în care ne amintim cine suntem şi cine este cu adevărat semenul nostru!
Paul Ferrini – Liniştea inimii
Sursa: Solarris
http://drumuricatretine.wordpress.com/2012/09/15/trezirea-impreuna/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu