.

vineri, 30 octombrie 2015

Femeie, fii Femeie


O relatie autentica

O relație autentică

Couple lying on the bed and smiling
Visăm mereu la un ”partener ideal” și nu de puține ori ni se întâmplă să forțăm prin asta folosirea măștilor în relația de cuplu. Imaginea partenerului ideal este conturată, din păcate, de filmele siropoase de la TV, de presă și media, care îți spun ”cum ar trebui să fie partenerul perfect”.

Căutăm perfecțiune într-o lume imperfectă, uitând că, de fapt, perfecțiunea este dată tocmai de unicitatea imperfecțiunilor fiecărei persoane. Suntem perfecți în imperfecțiunile noastre și cel mai frumos dar pe care ni-l putem face unul altuia este darul autenticității. Să se lase văzut fiecare drept ceea ce este și nu drept ceea ce vrea să pară.

Însă din teama de respingere, neacceptare sau chiar abandon și singurătate, oamenii se lasă prinși într-un rol care nu îi reprezintă. Și după prima minciună apare următoarea…și următoarea…și încă una…până când minunata relație care ar fi putut să fie se transformă într-o împânzătură de minciuni, mai densă și mai complicată decât o pânză de păianjen. Din acel moment, partenerul nu mai este un partener, ci o victimă prinsă într-o țesătură care o seacă de energie și de putere.
Este înțeleasă oarecum greșit noțiunea de ”relație de cuplu” de către oameni. Mulți aleg să se implice într-o relație doar din teama de a nu rămâne singuri. În aceste cazuri, partenerii implicați riscă să apeleze la măști și la diferite tertipuri pentru a-l ține pe celălalt alături. Dar o relație de cuplu nu se referă doar la un statut social și nicidecum nu se rezumă la mutat împreună, construit o familie și adus copii pe lume. Nu! O relație presupune evoluție! Iar o relație care are la bază un fundament puternic precum autenticitatea este cel mai propice spațiu pentru ca partenerii să evolueze, atât individual, cât și împreună.

Când îți recunoști ȚIE cine ești și ce îți dorești de la viață, când îți accepți și îmbrățișezi trecutul, cu toate perioadele sale negre și cu toate alegerile făcute, atunci îți va fi mult mai ușor să i te dăruiești partenerului exact așa cum ești, ”cu bune și cu rele”. Și dacă ești alături de omul potrivit, acesta nu doar că te va accepta cu tot bagajul tău, dar te va iubi exact pentru ceea ce ești. Nu te vei mai simți nicio secundă respins și vei putea fi tu, așa cum simți să fii și cum ești.

Pentru că într-o relație autentică…

Partenerii își dau unul altuia aripi. Fiecare vede potențialul din celălalt și îi permite să și-l manifeste, chiar îl încurajează și îi asigură de toată încrederea sa. Nimic nu este mai important pentru partenerul tău decât să te vadă pe tine fericit(ă) și împlinit(ă). Partenerii se susțin reciproc și scot în evidență toate acele resurse pe care unul sau altul le deține pentru a-și urma visul. Cei doi nu se țin pe loc unul pe altul, ci evoluează împreună.

Partenerii consideră comunicarea ca fiind un instrument esențial în evoluția lor ca și cuplu. Treptat, vă deschideți unul în fața celuilalt. Și în loc să vă ascundeți în spatele unor măști, alegeți să comunicați deschis despre cine sunteți și ce vă doriți. Comunicarea autentică este un proces care cere iubire, acceptare și multă înțelegere, partenerii rămânând receptivi unul la nevoile celuilalt.

Partenerii își scot reciproc în evidență calitățile. Atunci când unul dintre voi este mai ”down” sau nu are suficientă încredere în el însuși, celălalt îl încurajează, arătându-i toate lucrurile pentru care îl iubește și îl apreciază. În asemenea situații, ”eu nu pot”/”eu nu merit” devine ”eu știu că pot”/”știu că merit”. Și se ajunge aici prin simpla susținere a partenerului.

Partenerii sunt conștienți de importanța timpului petrecut împreună. Într-o relație autentică partenerii se bucură unul de celălalt. Ei nu încearcă să fugă unul de altul, așa cum se întâmplă într-o relație construită pe minciuni. Partenerii autentici valorifică fiecare moment petrecut împreună, chiar și momentele tensionate (atunci când apar), deoarece știu că prin fiecare situație gestionată împreună, ambii cresc, ambii evoluează, iar relația lor de iubire devine mai puternică și mai bogată.

Partenerii se simt în siguranță în cadrul relației. Într-o relație autentică, în care ambii parteneri sunt sinceri, atât cu ei înșiși, cât și unul cu celălalt, critica și judecata nu există. Relația autentică are la bază acceptarea, iubirea și înțelegerea. Așadar, indiferent de situațiile cu care se confruntă cei doi parteneri, aceștia nu uită nicio secundă că sunt o echipă. Au certitudinea că niciunul nu va acționa vreodată împotriva celuilalt. Și atunci gestionează cu ușurință și deschidere toate conflictele sau neplăcerile apărute.

Partenerii nu iau lucrurile la modul personal. O relație autentică, în care comunicarea primează, este o relație conștientă. Cei doi își recunosc și își înțeleg reacțiile sau ”dramele”, atât pe-ale lor, cât și pe ale celuilalt. Cei doi nu se învinuiesc reciproc, ci se susțin când anumite aspecte dureroase ies la suprafață. Pentru că într-o relație autentică este loc de vindecare și chiar se încurajează acest aspect. Autenticitatea permite rănilor interioare să se arate, iar recunoașterea lor este primul pas spre vindecare.

Partenerii învață ce înseamnă cu adevărat iubirea necondiționată. Într-o relație autentică, fiecare partener își pune sufletul pe masă, arătându-și cele mai ascunse colțuri ale ființei sale. Sunt sparte toate zidurile construite de-a lungul timpului, ceea ce îi lasă pe parteneri deschiși, vulnerabili și extrem de sensibili unul în fața celuilalt. Când cei doi își arată iubirea și acceptarea totală unul față de celălalt, iubire necondiționată își face loc, creând astfel în cadrul relației un spațiu sacru, de relaxare și flexibilitate, din care ambii acționează cu iubire. Un partener este suficient să fie, pentru ca celălalt să-l iubească. Nu există goluri sau așteptări, ci doar celebrarea bucuriei de a fi cu celălalt.

Așadar construiți-vă o relație bazată pe AUTENTICITATE. Arătați-vă exact așa cum sunteți partenerului vostru, fără rușine și fără teama că ați putea fi respinși sau abandonați. Dacă nu puteți face asta în relația actuală, atunci este puțin probabil să fiți lângă persoana potrivită. Autenticitatea este un dar de intimitate, de care numai un partener conștient se poate bucura cu adevărat. Cultivați-vă împreună autenticitatea în cuplu. Nu spune nimeni că este ușor, dar merită! Iar rezultatul va fi unul cu adevărat magic!

Permiteți-i relației voastre să strălucească!

Sursa articol: http://jurnaldecuplu.com/2015/07/07/o-relatie-autentica/

vineri, 2 octombrie 2015

Despre posesivitatea in relatii

2222768262_50  Adrian Nuta 'Inchisorile invizibile'

Posesivitatea este o expresie a fricii, iar frica se naşte din ignoranţă

De ce oamenii simt nevoia să-şi posede semenii? De ce „te posed” este împachetat  într-un ambalaj frumos colorat pe care scrie „te iubesc”? Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Nu-ţi place ce citeşti, nu-i aşa? Aceasta e realitatea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău,  nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia  aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta. Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: „Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.”

A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb.  Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi. Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva.

Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier. Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască.
Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit. Cât de numeroase sunt relaţiile împărăteşti? Relaţiile care să nu fie subtil infiltrate de demonii posesivităţii, geloziei sau controlului sunt puţine. Poate te revoltă afirmaţia aceasta. Cumva te include şi pe tine. Dar tu ai o relaţie armonioasă. Soţia îţi este credincioasă. Soţul tău îţi este fidel. Nu te hazarda. Demonii stau multă vreme ascunşi prin văgăunile inconştientului, aşteptând o situaţie favorabilă. Ipoteza mea este aceasta: dacă nu te-ai confruntat cu nici o situaţie în care partenerul tău să fie atras de altcineva, sunt aproape sigur că nu ţi-ai depăşit posesivitatea. Spun „aproape” deoarece există şi probabilitatea să fii un sfânt, situiaţie în care mi-ar plăcea să te întâlnesc şi să pun mâna pe tine.

Mai există un criteriu după care poţi recunoaşte iubirea reală. Iubirea reală nu conduce niciodată la suferinţă. Nu ai cum să suferi „din iubire”. Iubirea reala nu presupune niciodată suferinţă. Doar fericire. Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu  reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi. În acest punct vreau neapărat să fac o menţiune.
Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Unii s-au retras în mănăstiri, închipuidu-şi că dacă n-au putut iubi un alt om, îl vor putea iubi pe Dumnezeu. Alţii s-au retras în ei înşişi. Ei au încercat sau încearcă sa  blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. O  apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău. Dar te-ai analizat suficient ca sa fii sigur de asta? Iubirea care conduce la suferinţă nu este reală. Este ireală! Este o iubire iluzorie. Tu suferi acum (el te-a părăsit) şi eşti convinsă că l-ai iubit. Draga mea, nu l-ai iubit. Doar ţi-ai imaginat asta!  E unul din cele mai frumoase lucruri pe care oamenii şi-l pot imagina. Şi oamenii nu ezită deloc.  Dacă l-ai fi iubit, acum ai fi preocupată să-i fie bine acolo unde s-a dus, să fie satisfăcut de alegerea lui. Dacă a început o altă relaţie, dorinţa ta ar fi ca el sa fie fericit.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.
În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul ca ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Ţi se pare că nu am nici un fel de milă faţă de tine? Intr-un fel, ai dreptate. Nu am nici un fel de milă pentru iluziile tale. Este ca şi cum ai fi dormit, iar eu îţi arunc puţină apă rece pe faţă. Trezeşte-te la realitate! Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală. Dacă el a plecat sau dacă ea te-a abandont, aceasta nu arată decât că ei aveau nevoie de altceva. Ceea ce tu aveai de oferit nu era exact ceea ce căutau. De ce să fii supărat pentru asta? Te superi pe cineva care caută o anumită adresă şi nimereşte din greşeală la tine? Şi dacă tot a venit şi aţi petrecut puţin timp împreună, cauţi să îl reţii cu forţa? Şi pe urmă numeşti asta „iubire”?

Iubirea nu este posesivă şi nici calculată. „Poate va rămâne dacă îi promit cutare sau îi ofer cutare lucru”. Îţi spun: este mai bine să nu rămână! Dacă el rămâne pentru că tu îi oferi ceva la schimb, el nu rămâne pentru tine, ci pentru acel ceva. Relaţia voastră poate fi studiată la Ştiinţe Economice. Pentru aşa ceva trebuie plătit impozit la stat.
Dacă ai chiar acum o relaţie şi spui „te iubesc”, te invit să te observi foarte atent. Pentru că acest sublim „te iubesc” poate să conţină următorii 2 viruşi:
  • Îţi aparţin. Sunt al tău.
  • Îmi aparţii. Te posed.
Dacă acesta e cazul tău, ai nevoie urgentă de medicamente. Aceste medicamente eu le-am strâns sub numele de conştientizare. Afla de ce vrei să devii proprietatea cuiva sau de ce vrei să posezi pe cineva. Ce te nemulţumeşte în asemenea măsura la tine însuţi? În mod clar nu te simţi fericit şi împlinit cu tine însuţi şi ai nevoie de cineva care să-ţi distragă atenţia de la fiinţa ta. Te temi să stai faţă în faţă cu tine însuţi. Te refugiezi într-o relaţie pe care lipeşti eticheta nobilă a iubirii.
O fiinţă care se lasă posedată devine un obiect. Posesivitatea este o expresie a fricii, iar frica se naşte din ignoranţă. Când te simţi împlinit şi fericit, tu iubeşti în mod natural, în acelaşi fel în care respiri. Iubirea este un fel de respiraţie a sufletului tău liber. Nu ai reuşi decât să fii penibil spunând: „Plecaţi de aici. Acesta este aerul meu.” în acelaşi fel eşti penibil crezând că celălalt îţi aparţine şi că tu nu poţi supravieţui fără el. Poţi trăi şi încă foarte bine, dacă ai suficientă răbdare pentru a-ţi identifica şi transforma posesivitatea. Nu, nu am greşit. Posesivitatea poate fi transformată. Un mare posesiv este, pe invers, un mare iubitor.

A poseda se polarizează cu a dărui. A şti să realizezi această transformare este una din cele mai înalte capacităţi umane. Dacă trăieşti posesivitatea până la capăt, fără să o negi sau să o reprimi, ea începe să se transforme. Energia ei începe să urce, înăuntrul fiinţei tale. Nu va deveni imediat iubire, adică nu va urca instantaneu la etajul afectiv. Se poate opri un etaj mai jos, în zona bunei dispoziţii. „Doamne, oare aş fi putut fi mai prost decât atât?” Te amuzi pe seama ta. Libertatea ta a crescut. Dacă ai ajuns să râzi de propria ta prostie, ai făcut un salt extraordinar.

Aceste lucruri par simple când le citeşti într-o carte. La treabă cu tine! Posesivitatea şi sora ei, gelozia, paralizează iubirea. Ocupă-te puţin de ele! A te duce la mănăstire este foarte simplu. Nu te costă decât trenul. Dar a iubi şi a nu fi posesiv, a iubi şi a nu fi gelos, aceasta este o realizare splendidă.
Adrian Nuta – Inchisorile invizibile
 
Sursa articol: https://drumuricatretine.wordpress.com/2015/08/27/posesivitatea-este-o-expresie-a-fricii-iar-frica-se-naste-din-ignoranta/